„Să fim corecți! Ucraina nu are nevoie de o aderare simbolică la UE. Ucraina se apără pe sine și apără fără nicio îndoială Europa (…), nu simbolic, ci în mod real”, luptând împotriva invaziei ruse, a susținut Zelenski, adresându-se presei în avionul care-l ducea în Cipru, la un summit european informal.
Ucraina respinge o aderare „simbolică” la UE
„Noi merităm o aderare deplină la UE”, a insistat el, reacționând astfel față de un articol din Financial Times, conform căruia Franța și Germania doresc să ofere Ucrainei, în stadiul actual, numai avantaje simbolice.
Zelenski a mai spus că diverse instituții europene și ucrainene discută despre unele formate care ar face posibilă avansarea în procesul de integrare a Ucrainei în blocul comunitar, dar a subliniat că nici el și nici cetățenii ucraineni nu susțin o apartenență pur simbolică la UE.
Referiri la alianțe anterioare și garanții de securitate
„Am avut deja destule alianțe simbolice – Memorandumul de la Budapesta -, garanții de securitate simbolice, o cale simbolică spre NATO. Noi merităm o participare deplină în diverse alianțe și, cu siguranță, în UE”, consideră el.
Ucraina le solicită țărilor UE o dată precisă pentru aderarea sa, dar atât Bruxelles-ul, cât și majoritatea statelor membre au explicat faptul că nu pot avansa o astfel de dată și că aderarea Ucrainei va depinde de îndeplinirea criteriilor de aderare.
Ajutor financiar de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina
În aceeași declarație, Zelenski a salutat aprobarea finală, dată mai devreme joi de statele UE, a unui ajutor financiar de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, ajutor acordat de UE sub forma unui împrumut, dar pe care Kievul îl va rambursa numai dacă Rusia îi va plăti „reparații de război”, altfel va fi plătit de statele UE, cu excepția Ungariei, Republicii Cehe și Slovaciei, care au refuzat să participe la mecanismul de garantare.
Două treimi din cele 90 de miliarde de euro vor fi destinate susținerii nevoilor armatei ucrainene în războiul cu Rusia și o treime acoperirii deficitului bugetar al Ucrainei, primele fonduri din acest pachet financiar urmând să fie transferate Kievului începând din luna mai.
Noi sancțiuni UE împotriva Rusiei
Odată cu acest împrumut, cele 27 de state membre ale UE au validat joi definitiv și al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, după ce Ungaria a ridicat veto-ul asupra ambelor măsuri, în urma reparării și repunerii în funcțiune de către Ucraina a conductei petroliere Drujba, care furnizează petrol rusesc către țările central-europene.
Acest nou pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei este axat pe impunerea de noi restricții ce privesc serviciile financiare, comerțul și energia, inclusiv transportul de petrol pe mare și serviciile maritime legate de transportul petrolului și gazelor naturale lichefiate rusești, urmând, de asemenea, să fie adăugate pe „lista neagră” a UE noi petroliere din așa-numita „flotă din umbră” folosită de Rusia pentru a ocoli sancțiunile occidentale.