„Cu privire la evenimentele petrecute în cursul zilei de astăzi, 25 aprilie 2026, respectiv incidentele provocate de atacurile cu drone ale forţelor ruse asupra unor obiective din Ucraina, (în proximitatea frontierei fluviale cu România), precizăm următoarele: Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Cristina Chiriac, a dispus monitorizarea situaţiei din zonă, inclusiv a perimetrului afectat, în raza căruia au fost înregistrate distrugeri. În acest sens, conducerea PÎCCJ se află în permanentă legătură cu echipele specializate aflate la faţa locului”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ)
Forţele ruse au reluat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, atacurile cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România.
Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Britanice au fost ridicate în aer, cu autorizare de angajare a dronelor, iar în zona Bariera Traian din municipiul Galaţi au fost semnalate fragmente de dronă căzute.
Acestea au afectat o anexă de gospodărie, precum şi un stâlp de electricitate, fără a fi înregistrate victime, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale.