Zelenski l-a numit pe Kirilo Budanov șef al administrației prezidențiale. „Ucraina trebuie să se concentreze pe securitate”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat vineri că l-a ales pe Kirilo Budanov, liderul serviciilor de informaţii militare şi renumit pentru orchestrarea unor operaţiuni de mare anvergură împotriva Rusiei, ca şef al administraţiei sale.

„M-am întâlnit cu Kirilo Budanov şi i-am propus sa preia conducerea administraţiei prezidenţiale”, a scris Zelenski pe reţelele de socializare.

„În acest moment, Ucraina trebuie să se concentreze mai mult pe problemele de securitate, pe dezvoltarea forţelor de apărare şi securitate, precum şi pe calea diplomatică a negocierilor, iar cabinetul preşedintelui va servi în primul rând îndeplinirii acestor sarcini ale statului nostru”, a adăugat el.

Fostul său şef de cabinet, Andrii Iermak, o figură foarte influentă, a demisionat la sfârşitul lunii noiembrie în urma unui scandal de corupţie în cadrul guvernului.

Source ProTV România

Related posts

Armata Română vrea să investească masiv în drone, peste 400 de milioane de euro. Ce a reușit România până acum

Armata României a intrat în era high-tech. Avem chiar un satelit anti-bruiaj, dar politicul s-a opus să-l trimită pe orbită

Rusia confirmă sprijinul militar al Phenianului: Volodin laudă rolul soldaților nord-coreeni în războiul cu Ucraina