Zbor Air France pentru repatrierea francezilor din Emiratele Arabe Unite, întors din drum după lansări de rachete

„Această situaţie demonstrează instabilitatea din regiune şi complexitatea operaţiunilor de repatriere. Suntem pe deplin conştienţi de aşteptările legitime ale compatrioţilor noştri aflaţi acolo, dar întoarcerea lor nu poate avea loc decât în condiţii de siguranţă garantate”, a subliniat el într-o postare pe X.

Zborul a făcut cale întoarsă deasupra Arabiei Saudite

Conform informaţiilor Le Figaro, era vorba despre un zbor care plecase în jurul orei locale 16:00 din Cairo, Egipt. Acesta a făcut cale întoarsă la doar câţiva kilometri de graniţele Emiratelor Arabe Unite, când se afla deasupra Arabiei Saudite.

Compania Air France a confirmat incidentul într-un comunicat. „Din cauza situaţiei de securitate actuale la destinaţie, acest zbor de repatriere este suspendat. Siguranţa clienţilor şi a membrilor echipajului nostru este prioritatea noastră absolută”, a specificat compania. „Pentru clarificare, acest zbor nu transporta pasageri, ci se îndrepta spre Dubai pentru a evacua cetăţeni francezi”, în coordonare cu Ministerul Afacerilor Externe, precizează comunicatul companiei.

Mii de turişti aşteaptă zboruri pentru a părăsi regiunea

Zeci de mii de turişti rămân blocaţi în ţările din Golf, aşteptând zboruri care pleacă la intervale rare din statele ale căror spaţii aeriene sunt încă deschise.

Până în prezent, 750 de francezi au fost repatriaţi, iar 5.000 „doresc să părăsească regiunea”, potrivit ministrului afacerilor externe, Jean-Noël Barrot.

Companiile aeriene europene nu pot zbura în prezent nici peste Ucraina şi Rusia, aflate în război de la invazia Moscovei în februarie 2022.

Source ProTV România

Related posts

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a amenințat România, după ce a fost chemat la MAE: „Să fie conştientă de posibile consecinţe”

Șeful CC: Nu ne dezbărăm să-i ajutăm și pe ăia mai înstăriți și pe ăia mai puțin înstăriți. La mulți, 100 lei în plus e nimic

Aproape 3.000 de dolari pe secundă: giganții petrolului profită masiv din crizele globale. Energia este tot mai scumpă