„Astăzi am depus jurământul pentru a-mi continua activitatea în funcția de viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe, în Guvernul condus de Alexandru Munteanu. Este o onoare și o responsabilitate pe care mi le asum cu aceeași dedicare cu care am lucrat în ultimii doi ani”, a transmis Mihai Popșoi.
Oficialul a amintit că, în perioada precedentă, echipa diplomatică a reușit să consolideze parteneriatele externe și să avanseze în procesul de apropiere de Uniunea Europeană.
„Vom munci pentru ca Republica Moldova să aibă cât mai mulți prieteni, iar economia să beneficieze de pe urma parteneriatelor solide construite de diplomații noștri. Vom munci pentru a apropia Republica Moldova de marea familie europeană”, a declarat ministrul de Externe.
Mihai Popșoi a subliniat că în noul mandat își propune să modernizeze diplomația, să atragă sprijinul internațional necesar pentru dezvoltarea țării și să continue promovarea cursului european al Republicii Moldova.