Uniunea Europeană vrea să deschidă cât mai rapid negocierile de aderare a Ucrainei, dar o dată concretă rămâne incertă

Planul american în vederea opririi Războiului din Ucraina preconizează o aderare a Ucrainei la UE în ianuarie 2027 – un calendar considerat ”nerealist” de către experţi.

”Vrem să putem deschide în mod oficial negocierile cât mai rapid posibil şi să facem prograse în procesul extinderii”, anunţă într-o conferinţă de presă, la Oslo, în cursul unei vizite, António Costa.

”Nu pot să spun dacă va fi în 2027, nici chiar 2026 sau mai târziu, însă important este să nu pierdem avântul”, a adăugat el.

Invazia la scară mare a Ucrainei de către Rusia intră marţea viitoare în al cincilea an, complicând speranţele unei integrări rapide.

”Ceea ce este deosebit de impresionant este că Ucraina, în pofida războiului teribil cu care se confruntă, pune în aplicare reforme necesare pentru a deveni membru cu drepturie depline a Uniunii Europene”, a subliniat António Costa.

”Există reguli privind procesul de aderare”, a răspuns el, întrebat despre posibilitatea oferirii unei aderări ”light” Kievului.

”Ţările candidate sunt obligate să îndeplinească aceste criterii”, a declarat el evocând criteriile de la Copenhaga, formulate în 1993.

Aderarea unei ţări necesită avalul tuturor statelor membre UE.

Or Ungaria lui Viktor Orban se opune în mod deschis aderării Ucrainei.

António Costa a amintit însă că Ungaria şi-a dat acordul ca Ucraina să obţină statutul de stat candidat la aderare în 2022.

Recordul celei mai rapide aderări la blocul european este deţinut de către Finlanda, care a intrat în UE în mai puţin de trei ani de depunerea candidaturii.

Turcia, în schimb, este în mod oficial candidată de aproape 30 de ani, iar procesul integrării sale în UE este complet blocat.

Source ProTV România

Related posts

Ministrul Apărării: „România trebuie să-şi dezvolte propriul software pentru drone şi să intre în zona de coproducţie”

Donald Trump: „Discuții constructive” cu Vladimir Putin și Volodimir Zelenski

Cum încearcă Armata Română să se adapteze la războiul dronelor și al inteligenței artificiale. Lupta se duce și pe contracte