Ucraina și Norvegia vor produce drone împreună din 2026. Vor colabora în cercetare și dezvoltare cu instituții de top

Ucraina şi Norvegia au convenit să producă împreună drone – începând din 2026 -, anunţă duminică, pe X, ministrul ucrainean al Apărării Denîs Şmîhal, precizând că a semnat un document în acest sens cu omologul său norvegian Tore Sandvik.

”Următoarea etapă constă în lansatrea rapidă a unei linii de producţie-pilot, în 2026, acţionând totodată simultan la creşterea şi mai puternică a capacităţilor”, scrie fostul premier ucrainean, relatează AFP.

”Ucraina îşi va împărtăşi experienţa şi inovaţiile cu Norvegia. În schimb vom beneficia de o bază solidă de producţie şi de o cooperare în domeniul cercetării şi dezvoltării cu instituţii norvegiene de prim–plan”, a declarat el.

El a salutat ”cooperarea pe care o dezvoltăm cu partenerii noştri”, ”o cooperare care consolidează capacităţile de apărare ale tuturor ţărilor din lumea liberă. Mulţumesc Norvegiei pentru susţinerea sa”, potrivit News.ro.

Source ProTV România

Related posts

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a amenințat România, după ce a fost chemat la MAE: „Să fie conştientă de posibile consecinţe”

Șeful CC: Nu ne dezbărăm să-i ajutăm și pe ăia mai înstăriți și pe ăia mai puțin înstăriți. La mulți, 100 lei în plus e nimic

Aproape 3.000 de dolari pe secundă: giganții petrolului profită masiv din crizele globale. Energia este tot mai scumpă