Rustem Umerov: Kievul și Washingtonul au ajuns la o „înțelegere comună” cu privire la termenii cheie ai planului de pace

Delegațiile ucraineană și americană au ajuns la o „înțelegere comună” asupra termenilor cheie ai acordului de încetare a focului discutat la negocierile de la Geneva, potrivit secretarului Consiliului Național de Securitate al Ucrainei, Rustem Umerov.

„Contăm acum pe sprijinul partenerilor noștri europeni în următorii pași”, a spus el.

Potrivit lui Umerov, o vizită a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski în Statele Unite este planificată pentru sfârșitul lunii noiembrie pentru a discuta etapele finale ale acordului și a ajunge la un acord cu Donald Trump.

Pe 23 noiembrie, au avut loc la Geneva discuții între Statele Unite, Ucraina și țările europene privind planul de pace al lui Donald Trump.

Kievul și Washingtonul au descris discuțiile ca fiind foarte productive.

Potrivit unor surse RBC – Ucraina, delegațiile au reușit să ajungă la un acord asupra majorității punctelor din versiunea inițială a planului american și să ajusteze „un număr semnificativ” de puncte controversate, inclusiv viitorul Centralei Nucleare de la Zaporijia și dimensiunea Forțelor Armate Ucrainene.

Delegațiile au decis să lase chestiunile teritoriale și viitoarele relații dintre Ucraina și NATO spre discuție între Trump și Zelenski personal.

Financial Times a relatat că planul de pace al lui Trump a fost scurtat de la 28 la 19 puncte.

Source ProTV România

Related posts

Kaja Kallas se așteaptă la „decizii pozitive” privind împrumutul pentru Ucraina, după eșecul lui Orban

Zelenski, critici dure la adresa emisarilor SUA: „Este lipsit de respect să călătorești la Moscova și să nu vii la Kiev”

Fondurile pentru reînarmarea UE, în vizorul noului șef anti-fraudă de la Bruxelles: Sunt un magnet pentru criminali