Rusia ar ajuta Iranul să atace forțele SUA în Orientul Mijlociu. Rolul pe care l-ar juca Kremlinul în conflict

Cotidianul american a relatat, citând trei oficiali familiarizați cu tema, că Rusia ar furniza Iranului informații privind atacuri împotriva forțelor americane din Orientul Mijlociu.

Informațiile privind țintele includ locațiile navelor de război și ale avioanelor americane din Orientul Mijlociu, susțin oficialii.

Cu toate acestea, este pentru prima dată când apare un indiciu că un alt mare rival al Statelor Unite se implică, chiar și indirect, în conflict.

Precizia atacurilor iraniene, pusă sub semnul întrebării

Conform oficialilor, de la începutul războiului, Rusia ar fi transmis Iranului pozițiile unor active militare americane, inclusiv nave de război și aeronave. Sursele, care au vorbit sub protecția anonimatului din cauza caracterului sensibil al informațiilor, spun că operațiunea pare să fie „destul de amplă”.

De la începutul războiului, Iranul a lansat mii de drone și sute de rachete asupra pozițiilor americane, iar un atac cu dronă în Kuweit a ucis șase militari americani. În paralel, operațiunile comune ale SUA și Israelului au lovit peste 2.000 de ținte în Iran, inclusiv baze de rachete și instalații militare.

Analiștii spun că precizia atacurilor iraniene, care au vizat radare și centre de comandă, ar putea fi explicată prin sprijinul de intelligence al Rusiei, mai ales că Iranul are capacități limitate de sateliți militari.

Potrivit experților, Moscova ar putea vedea acest sprijin drept o formă de răspuns la ajutorul militar oferit de SUA Ucrainei, dar nu există indicii că Rusia ar interveni direct în conflict, deoarece prioritatea sa rămâne războiul din Ucraina.

Source ProTV România

Related posts

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a amenințat România, după ce a fost chemat la MAE: „Să fie conştientă de posibile consecinţe”

Șeful CC: Nu ne dezbărăm să-i ajutăm și pe ăia mai înstăriți și pe ăia mai puțin înstăriți. La mulți, 100 lei în plus e nimic

Aproape 3.000 de dolari pe secundă: giganții petrolului profită masiv din crizele globale. Energia este tot mai scumpă