Construcția a patru nave militare ar putea oferi ultima șansă de redresare pentru un obiectiv industrial cu miză economică și strategică majoră.
Ministrul Apărării, Radu Miruță, care a venit la MApN după ce a fost anul trecut ministru la Economie, spune că știe perfect situația, iar șantierul poate fi salvat. A vorbit despre importanța colosului de la Mangalia și la Berlin, în prezența omologului neamț, la Ministerul Apărării german.
Ulterior a revenit cu explicații și spune clar: Programul SAFE este salvarea. Este un instrument european prin care statele membre ale Uniunii se pot împrumuta avantajos, într-un anumit cuantum, pentru a spori capacitățile de apărare.
România a primit undă verde și poate investi peste 16 miliarde de euro în înzestrarea armatei și în stimularea industriei de apărare, prin acest program. Sunt 21 de contracte, mai mici și mai mari, prin care țara noastră se va putea dota cu elicoptere de ultimă generație, nave de luptă, sisteme de apărare aeriană și terestră, dar și muniție.
În lista de proiecte desecretizate la minister figurează și 2 nave de patrulare, tip OPV, ambele în valoare de 700 de milioane de euro, dar și două nave mai mici, de salvare, pentru pompieri, la 57 de milioane de euro. Ministrul Miruță precizează că programul SAFE vine ca o mănușă pentru șantier.
Așadar, cine va construi patru nave la Mangalia ar trebui să preia șantierul, nu doar să încheie un contract de execuție, în șantier. Același ministru spune că șantierul ar putea mai putea prelua și alte contracte aprobate prin SAFE, cum ar fi cel pentru blindatele PIRANHA V, sau cel pentru 198 de mașini de lupă șenilate MLI, pentru infanteria română.
Carcasele la aceste vehicule ar putea fi sudate în halele de la Mangalia. Mai ales că transportoarele PIRAHNA V, din anii trecuți, de asemenea au fost asamblate la șantierul naval. Motivul? Avea cei mai pricepuți sudori pentru lucrări speciale care să îndeplinească cerințele NATO.
România ar putea construi alături de Germania nave militare
Doar că pentru programul SAFE trebuie încheiate contractele până în luna mai, acest an. Ministrul invocă proceduri de urgență permise de insolvență, dar este evaziv în detalii.
Mesajul e ferm: statul vrea control și vrea navele la Mangalia. În cazul achizițiilor militare sunt proceduri speciale, cu cerințe operaționale. Adică cei de la armată trebuie să întocmească un dosar care prevede cum vor să arate și să fie dotate navele de patrulare, precum și cele pentru scafandri.
Dacă, de exemplu, să aibă sau nu și loc pentru elicopter, ori dacă e nevoie să lase la apă, ori să preia șalupe militare la bord. Ce blindaj să aibă și pe ce tehnică miliară să se bazeze sunt alte elemente de maximă importanță.
Oferte sunt multe pe piață, e competiție serioasă între constructorii de nave militare. Cerințele din necesarul militar pentru România sunt stabilite în acord cu planificarea NATO și strategiile de apărare ale Alianței.
Statul poate lansa apoi procedură de achiziție, care poate fi comună dacă se formează un consorțiu între cel puțin două state membre. Dar statul are și posibilitatea unor negocieri directe, invocate în urgență.
A treia variantă ar fi un contract între două guverne, în care să decidă de comun acord cu cine lucrează. Contractele trebuie să respecte regulile Uniunii privind achizițiile din apărare, dar și criteriile de eligibilitate ale programului SAFE, cu referire la producători europeni și componentă de construcție pe teritoriul statului care solicită împrumut prin SAFE.
La sfârșitul lunii ianuarie, premierul Ilie Bolojan, însoțit de ministrul Apărării, au făcut o vizită la Berlin, la cancelarul Friedrich Mertz, dar și la Ministerul Apărării german. Și la cancelaria șefului Bundestagului, și la minister, au anunțat încheierea unui memorandum prin care se pot asocia pentru achiziții comune pe zona militară între cele două state.
Asta ar avantaja un stat mai puțin potent financiar, cum e România – putem beneficia de prețuri mai mici și termene de livare mai scurte, dacă facem achiziții alături de un stat care plasează o comandă mai mare.
Din delegația care a mers la Berlin au făcut parte și șeful Statului Major, adică șeful Armatei, dar și directorul programului SAFE din Armata Română. Discuțiile au vizat și apărarea la mare, implicit, construcția de nave militare, prilej cu care s-a pus pe tapet și șantierul naval Mangalia.
Colosul german Rheinmetall nu produce și nave militare. Deocamdată
Rheinmetall este cea mai mare companie germană specializată în producția de tehnică militară. Produce de la vehicule militare, la muniție, sisteme de artilerie și alte soluții logistice pentru diverse armate.
E prezent deja în țara noastră – a achiziționat o fabrică la Mediaș, pentru vehicule militare, și au un centru de mentenanță și un hub de servicii la Satu Mare, pentru tehnica germană trimisă în Ucraina. În plus, vor construi o fabrică de pulberi pentru muniție la Victoria.
Dar, astă toamnă, o delegație de la Rheinmetall a mers la Mangalia la invitația Ministerului Economiei. S-au interesat în detaliu despre capacitățile de producție, fără însă să anunțe ceva. Celor din conducerea șantierului le-au dat impresia că unitatea li se pare mult mai mare decât se așteptau și ar fi pus întrebări și referitor la o împărțire a șantierului.
Nicu Mavrodin: ”Cred că orice soluție este binevenită atâta timp cât se oferă de lucru a salariaților. Deci orice soluție este binevenită pentru noi. Ideal ar fi să fie pe termen cât mai lung pentru a conferi stabilitate și perspectivă tuturor celor care își desfășoară activitatea pe platforma șantierului. Oricum mă gândesc că și cele militare nu sunt de un an – doi, sunt contracte care durează mai mult. Da, și pe măsură ce trece timpul, mai poți contracta astfel încât să îți asiguri o perioadă cât mai îndelungată de activitate”.
Rheinmetall face multe pe segmental militar… dar nu produce și nave militare. Nu încă, pentru că astă toamnă au anunțat oficial că preiau divizia militară a unei alte firme germane – Lurrsen, care fac și nave civile.
Lurrsen a vândut către Rheinmetall subsidiara NVL, care în ultimii ani a construit și pentru statul bulgar două nave militare. Ce-i drept, într-un port mult mai mic, la Varna.
Am solicitat detalii celor de la Rheinmetall și am primit răspuns, pe email, că deocamdată, preluarea diviziei NVL nu s-a perfectat. E în procedură de transfer, adică vânzarea trebuie aprobată de consiliul concurenței din Germania. E o formalitate, dar va mai dura cel puțin o lună, adică interval care coincide cu termenul pentru planul de redresare.
CEO-ul de la Casa de Insolvență Transilvania vorbește de un interes real din partea unor investitori străini, dornici să facă mai mult decât nave militare la Mangalia, cât timp șantierul e un mastodont în care se pot construi multe nave anual.
Oferta MSC, cel mai mare transportator mondial de containere, era ridicolă. Dar fac și concesii
Comandorul în rezervă Valentin Mateiu a lucrat 20 de ani în Ministerul Apărării, pe relația cu Germania.
Valentin Mateiu, comandor în rezervă: ”Avem nevoie să ne apărăm litoralul și zona militară”.
În toată povestea cu programul SAFE, aplicabil la Mangalia, statul român a primit o ofertă clară din partea gigantului MSC – compania care are nave la reparat, acum în șantier.
Firma este lider mondial în transportul maritim de containere și un gigant al croazierelor, fondat în 1970, cu sediul în Geneva. Compania privată deținută de familia Aponte operează o flotă de peste 900 de nave, având peste 200.000 de angajați și activități în peste 155 de țări. Are sucursală și în România și directorul ne-a explicat cum s-au derulat negocierile cu statul.
Directorul povestește că au dat răgaz de un an guvernanților, să se decidă asupra ofertei, în mandatul lui Radu Miruță. Atunci, chiar patronul companiei ar fi discutat online cu ministrul și a decis că, în semn de bună credință și sprijin pentru șantier, va aduce timp de un an nave la reparat. Până atunci le ducea în Turcia, unde nu plătea taxe de tranzitare a Bosforului și nici carburant până la țărmul românesc, afirmă directorul sucursalei românești.
Radu Miruță își amintește că oferta pentru cumpărarea șantierului era ridicolă – câteva milioane de euro – firfirei practic, iar statul trebuia să stingă datoria de peste 160 de milioane de euro și cel mai probabil să despăgubească și Damen.
Dar cei de la MSC s-au arătat dispuși să preia șantierul în parteneriat cu orice firmă care construiește în domeniul militar.
Ionuț Rusu, director MSC România: ”Aveam un plan de business pe perioadă îndelungată, nu excludeam nici parteneriat pe zona militară, pe orice companie dorește statul român”.
Șantierul poate avea un nou investitor în două moduri – în insolvență, dacă șantierul se vinde, sau prin faliment, când se lichidează firma și de asemenea, se vând activele ei.
Șeful Casei de Insolvență Transilvania ia în calcul ambele scenarii, dar explică de ce planul de reorganizare este mult mai benefic decât falimentul. Procedura falimentului poate fi declanșată dacă o cer creditorii sau dacă nu vor fi de acord cu planul de reorganizare, anunțat peste 30 de zile.
Statul român ar putea cumpăra întregul șantier
La polul opus e Ovidiu Neacșu, specialist în insolvență din partea firmei de stat care deține majoritatea la Mangalia. Are mai multă încredere în declanșarea falimentului, care va lichida repede compania și imediat se poate vinde șantierul.
Nu are încredere în reorganizare, pentru că nu are încredere în administratorii judiciari- cei de la CITR, pentru că există riscul unor noi tergiversări.
Ovidiu Neacșu spune că și statul poate cumpăra întreg activul. Pentru a evita acuzații privind o formă de ajutor de stat, lucru interzis, poate face cumpărarea prin intermediul unei societăți de stat căreia Ministerul Economiei să îi mărească rapid capitalul social.
Ovidiu Neacsu, specialist insolvență: ”Și noi, dar și santierul militar de lângă poate cumpăra. Majorare de capital nu e ajutor de stat”.
Dar falimentul poate speria posibili investitori.
Dincolo de dezideratele de la apărare și economie, cert este că nave militare pentru Armata Română se mai pot face și la Galați, deținut de Damen, dar și la Tulcea, unde șantierul este în al norvegienilor de la Vard, aflați în asociere cu Fincantieri, din Italia. Și unii și alții au modele de vase de patrulare în portofoliu.
Directorul de la Tulcea afirmă că poate șantierul poate intra la lucru din luna iulie pe zona militară. Ar avea și un proiect de navă, care ar putea fi pe placul statului român. Dacă se dorește.
”Laurențiu Rusinoiu, director șantier naval Tulcea: Am facut nave pentru armata Norvegiei.
Reporter: Trebuie să luați ceva acreditări NATO?
Laurențiu Rusinoiu: Trebuie aprobare pentru documentație ORNISS, informații clasificate”.
La Galati, unde s-au făcut nave și pentru marina militară olandeză, dar și pentru cea a Pakistanului, se lucrează în prezent la un portavion de drone, adică un vapor pentru armata Portugaliei. Șantierul ar urma să preia și construcția a patru nave pentru marina militară a Belgiei, contract întârziat.
În reacția oficială, cei de Damen au precizat că ”Damen a avut o prezență îndelungată și constantă în România, jucând un rol strategic în industria construcțiilor navale. Această prezență rămâne constantă, independent de situația de la Mangalia, și reflectă angajamentul Damen față de România ca locație cheie în cadrul rețelei sale de producție globală și europeană”.
Și tot la acest capitol, ”Damen își menține angajamentul de a fi un partener pe termen lung al statului român și sperăm că în viitor – alături de navele de înaltă performanță construite la Galați pentru unele dintre cele mai avansate marine din lume – se vor putea construi nave și pentru România”.
Guvernanții vorbesc despre nevoia de a produce nave militare în țară, despre independență strategică la Marea Neagră și despre bani europeni care ar putea intra în industria românească. Dar același stat e acționar majoritar la un șantier cu datorii care depășesc valoarea activelor, cu peste 1.000 de oameni neplătiți la timp și cu pierderi care se adună an de an.
Teoretic, dacă navele militare ar fi construite la Mangalia, am întări apărarea și am salva șantierul. Practic, nu sunt comenzi ferme. Dacă vor fi împușcați doi iepuri dintr-o lovitură rămâne de văzut. Deocamdată, în cazul Mangalia, se trage cu multe promisiuni, în conferințe de presă. Și nu cade nimic. Poate doar moralul oamenilor din șantier.
