România dotează Armata cu rachete antiaeriene Mistral, procurate din Franța. Contractul a fost semnat de ministerele apărării din cele două țări, transmite IPN.
Valoarea acestuia este de 625,5 milioane de euro, fără TVA, și include 231 de sisteme MANPAD Mistral, 934 de rachete Mistral, instruire, muniție de antrenament, documentații, un simulator și suport logistic, scrie Mediafax, citând un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naționale de la București.
Tranzacția face parte din inițiativa „European Joint Acquisition of Mistral System”, coordonată de Franța, la care România participă alături de alte țări europene, precum Belgia, Cipru, Estonia și Ungaria.
The post Rachete antiaeriene Mistral pentru Armata Română appeared first on ipn.md.