Papa Leon face apel la încetarea imediată a războiului din Ucraina: „Pacea nu poate fi amânată”

Rusia, care a declanşat invazia pe scară largă pe 24 februarie 2022, a folosit drone şi rachete balistice şi de croazieră în atacurile din noaptea precedentă, au transmis armata ucraineană şi oficiali locali.

”Inima mea se îndreaptă din nou către situaţia dramatică pe care o vede toată lumea. Atâtea victime, atâtea vieţi şi familii distruse, atâta ruină şi suferinţă de negrăit.”, a spus Papa Leon în timpul rugăciunii sale săptămânale din Piaţa Sf. Petru din Vatican City, transmite Reuters.

Statele Unite încearcă să medieze negocieri între Moscova şi Kiev, însă progresul este lent. Rusia cere retragerea Ucrainei din părţile regiunii Donbas pe care aceasta le controlează încă, o cerere respinsă ferm de Kiev.

”Pacea nu poate fi amânată. Este o necesitate urgentă care trebuie să îşi găsească loc în inimile oamenilor şi să se traducă în decizii responsabile.”, a spus Papa Leon.

El a descris războiul drept ”o rană adâncă pentru întreaga familie umană”, care lasă în urmă ”moarte, devastare şi un lanţ de durere ce marchează generaţii.”

Source ProTV România

Related posts

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a amenințat România, după ce a fost chemat la MAE: „Să fie conştientă de posibile consecinţe”

Șeful CC: Nu ne dezbărăm să-i ajutăm și pe ăia mai înstăriți și pe ăia mai puțin înstăriți. La mulți, 100 lei în plus e nimic

Aproape 3.000 de dolari pe secundă: giganții petrolului profită masiv din crizele globale. Energia este tot mai scumpă