Președintele Federației de Judo din Republica Moldova, Andrei Golban, vizat într-un dosar penal de samavolnicie, a fost decorat de președinta Maia Sandu cu „Ordinul Onoarei”. Potrivit unei investigații publicate de Ziarul de Gardă, distincția a fost acordată la propunerea Ministerului Educației și Cercetării, iar Administrația Prezidențială susține că, la momentul semnării decretului, nu era la curent cu existența dosar. Decretul a fost semnat de șefa statului pe 10 octombrie.
Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, reprezentanții administrației prezidențiale de la Chișinău au declarat că propunerea de a oferi această distincție a venit din partea Ministerului Educației și Cercetării și că nu se știa, în momentul înmânării distincției, despre dosarul penal.
Andrei Golban, președintele Federației de Judo, care a fost achitat în 2022 de Curtea de Apel Centru, se declară nevinovat și susține că dosarul este „cusut cu ață albă”. El afirmă că a fost victima „statului capturat” și că a fost „o persoană care nu a vrut să cedeze federația”. Dosarul penal în care este vizat Andrei Golban este pe masa magistraților de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).
În decretul semnat de președinta Sandu pe 10 octombrie 2025, care stabilește acordarea unor distincții de stat mai multor personalități din diverse domenii, inclusiv lui Andrei Golban, se precizează că acestea sunt conferite pentru „contribuții deosebite la consolidarea statului, realizări remarcabile în diverse domenii, activitate îndelungată și prodigioasă, înalt profesionalism, spirit civic și devotament față de valorile naționale”. Alături de Andrei Golban au primit diverse distincții de stat alte câteva zeci de persoane din diferite domenii.
În 2016, Andrei Golban a fost reținut de organele de urmărire penală, fiind suspectat că, împreună cu un sportiv de performanță și un fost polițist, ar fi extorcat prin șantaj peste 13 milioane de ruble rusești de la un moldovean care activa în Federația Rusă. În acea perioadă, organele de drept de la Chișinău menționau că Andrei Golban și complicii săi erau „membri ai grupării criminale”, condusă de interlopul Grigore Caramalac, alias „Bulgaru”. Dosarul a ajuns în instanța de judecată, unde Golban a fost achitat de prima instanță, iar ulterior recunoscut vinovat de instanța de apel în săvârșirea infracțiunii de samavolnicie. Cazul a ajuns și pe masa magistraților de la CSJ, care au dispus transmiterea dosarului la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău (Centru).
În prezent, dosarul pe numele lui Andrei Golban se află pe masa magistraților de la CSJ. Ultima ședința de judecată era programată pentru 15 mai 2024, însă a fost contramandată din cauza demisiei unui judecător care făcea parte din complet. Pentru a afla de ce, începând din mai 2024, nu au mai fost programate ședințe de judecată, ZdG a trimis, pe 16 octombrie 2025, o solicitare de informații către instanță. Reprezentanții CSJ au explicat că „ședința de judecată aferentă dosarului menționat a fost amânată pentru o perioadă nedeterminată din cauza imposibilității constituirii completului de judecată”.
Într-un comentariu pentru ZdG, reprezentanții administrației prezidențiale de la Chișinău au declarat că propunerea de a oferi această distincție lui Andrei Golban a venit din partea MEC.
„La acel moment, nu dețineam informații referitoare la existența unui dosar penal. Ulterior, am aflat că instanța de apel a dispus achitarea domnului Golban. Dacă vor apărea date suplimentare, acestea vor fi examinate în mod corespunzător”, precizează Igor Zaharov, purtătorul de cuvânt al Președinției.