Moscova expulzează un diplomat al Marii Britanii şi ameninţă cu represalii. Ultimatumul puterii ruse

Rusia a anunţat joi expulzarea unui diplomat britanic, pe care îl acuză că ar fi afiliat serviciilor secrete ale Regatului Unit, într-un nou episod de tensiuni diplomatice între Moscova şi Occident, pe fondul războiului din Ucraina.

Însărcinata cu afaceri a Regatului Unit la Moscova, Danae Dholakia, a fost convocată joi dimineaţă la Ministerul rus al Afacerilor Externe, unde a fost informată cu privire la „retragerea acreditării” unui diplomat al ambasadei britanice. Decizia a fost luată în urma „informaţiilor primite (…) cu privire la apartenenţa sa la serviciile secrete, a transmis diplomaţia rusă într-un comunicat oficial, relatează AFP, preluat de news.ro.

Potrivit aceleiaşi surse, diplomatul vizat va avea la dispoziţie două săptămâni pentru a părăsi teritoriul Federaţiei Ruse. Serviciul Federal de Securitate (FSB) a precizat că este vorba despre Gareth Samuel Davies, „trimis în Rusia sub acoperirea funcţiei de secretar II al ambasadei britanice”.

„Ripostă simetrică decisivă”

Ministerul rus de Externe a subliniat că Moscova „nu va tolera pe teritoriul rus membri ai serviciilor secrete britanice nedeclaraţi” şi a avertizat că este pregătită pentru „o ripostă simetrică decisivă dacă Londra decide să escaladeze situaţia”.

În cursul dimineţii, aproximativ douăzeci de jurnalişti ruşi au aşteptat-o pe Danae Dholakia în faţa sediului Ministerului de Externe, potrivit unui videoclip difuzat de diplomaţia rusă. Reprezentanta Regatului Unit a petrecut aproximativ 15 minute în interiorul clădirii, înainte de a pleca, conform relatărilor agenţiilor de presă.

Source ProTV România

Related posts

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a amenințat România, după ce a fost chemat la MAE: „Să fie conştientă de posibile consecinţe”

Șeful CC: Nu ne dezbărăm să-i ajutăm și pe ăia mai înstăriți și pe ăia mai puțin înstăriți. La mulți, 100 lei în plus e nimic

Aproape 3.000 de dolari pe secundă: giganții petrolului profită masiv din crizele globale. Energia este tot mai scumpă