Externe Miza enormă pentru România din spatele războiului din Iran, mai ales pe fondul recesiunii tehnice Cotidianulaprilie 2, 202606 views Navele încărcate cu cereale ori cherestea staționează în tranzit, iar transportatorii ezită să mai preia marfă. Trei târguri unde companiile noastre sperau să semneze noi contracte, au fost anulate. Comerțul cu țările din Orientul Mijlociu era până acum extrem de profitabil pentru România. Era una din regiunile în care exportam mai mult decât importam, iar excedentul comercial înregistrat astfel a depășit 2 miliarde de dolari la sfârşitul anului trecut. Cerealele ne-au adus până acum cele mai multe venituri, urmate de instalaţii, lemn și animale vii. Grâul românesc pleacă în principal pe Marea Neagră, iar concurența e directă cu Rusia și Ucraina. Mihai Anghel, om de afaceri: „Estimăm că nu se vor mai putea realiza atâta timp cât noi plătim un cu totul și cu totul alt preț pentru motorină, transport, îngrășăminte față de cât plătesc rușii.” O fabrică de prelucrare a lemnului din județul Bacău trimite cherestea în mai multe țări din Golf, dar livrările sunt acum întârziate. Codruț Gherasim, administratorul unei fabrici de cherestea: „Navele ocolesc toată Africa, afectează încasările, adică se lungesc câteva luni plăţile. Ne gândim cu atenţie dacă continuăm sau nu.” Cheresteaua din România se folosește în țările arabe în construcții și pentru mobilă de lux. Ciprian Muscă, președintele Asociația Forestierilor Români: „Exportul se face prin strâmtoarea Ormuz. Blocajul pe care îl avem acolo înseamnă aproape oprirea de la export a unei cantităţi de aproape 100.000 de mc de cherestea, aproape 30 de milioane de euro.” O fabrică de cosmetice din Cluj vindea în Orientul Mijlociu creme, deodorante și geluri de duș. Mircea Turdean, directorul unei fabrici de cosmetice: „Acum nu avem exporturi, s-au blocat. Avem comenzi, avem contracte, dar toate s-au blocat”. Există însă speranța că situația se va rezolva. Agenţia Română Pentru Investiţii şi Comerţ Exterior estimează că exporturile care urmau să se facă anul acesta ajungeau la 3,7 miliarde de dolari. Daniel Constantin, președintele Agenţiei Române pentru Investiții și Comerț Exterior: „Sigur că sunt anumite pierderi. Pierderile mai mari ar fi dacă acele contracte s-ar anula. Deocamdată nu am fost semnalați că am avea contracte care se anulează”. Între timp trei târguri importante, care ar fi trebuit să se desfășoare în această primăvară, în Dubai şi Riad, au fost anulate. Vizau producţia de mobilă, tehnologia informației şi energia, iar mai multe societăți românești sperau să încheie afaceri acolo. Source ProTV România