Uncategorized M-am întâlnit astăzi cu echipele naționale de rugby ale Republicii Moldova, care… Maia Sanduseptembrie 11, 202605 views M-am întâlnit astăzi cu echipele naționale de rugby ale Republicii Moldova, care au obținut rezultate remarcabile în acest an. Pentru prima dată, echipa feminină a Moldovei a devenit campioană europeană, iar echipa masculină a încheiat competiția pe locul II, devenind vicecampioană europeană pentru al treilea an consecutiv. Orice țară se mândrește cu campionii săi. Pentru o țară precum Republica Moldova, astfel de rezultate sunt cu atât mai importante. Prin performanțele voastre, lumea află despre Moldova, despre oamenii talentați și ambițioși pe care îi avem și despre ceea ce putem realiza atunci când muncim cu determinare. În ultimii ani, schimbăm și modul în care susținem sportul. Finanțarea este orientată tot mai mult spre specificul și performanțele fiecărei ramuri sportive, iar sportivii beneficiază de burse și de condiții mai bune pentru pregătire și participarea la competiții internaționale. Vă doresc mult succes în continuare, să păstrați aceeași determinare și să ne bucurați cu cât mai multe victorii.