Informațiile apărute pe rețele sociale despre oferirea de „abonamente gratuite pentru 6 luni” în transportul public sunt false. Regia Transport Electric precizează că nu a fost lansată nicio astfel de campanie și că mesajele respective nu provin din surse oficiale, transmite IPN.
RTEC explică totodată că, potrivit legii, gratuitatea este acordată doar pentru 18 categorii de beneficiari. Printre acestea se numără pensionarii pentru limită de vârstă, copiii până în clasa a IV-a, cetățenii de onoare ai orașului, donatorii permanenți de sânge și veteranii de război, alături de alte categorii stabilite prin acte normative.
Cetățenii sunt îndemnați să manifeste prudență și să evite accesarea linkurilor sau paginilor neoficiale care promit carduri, abonamente sau reduceri, deoarece acestea pot reprezenta tentative de fraudă. Totodată, RTEC recomandă informarea exclusiv din surse oficiale și de pe paginile instituțiilor publice, pentru a evita dezinformarea și eventualele riscuri asociate fraudelor online.
The post Informația despre abonamente gratuite e falsă, avertizează RTEC appeared first on ipn.md.