Susținerea Republicii Moldova se manifestă atât pe plan diplomatic, cât şi practic, prin expertiza funcţionarilor români acordată autorităţilor de la Chişinău în pregătirea aderării la Uniunea Europeană, a spus premierul, citat de news.ro.
„Vă urez mult succes şi realizări în mandatul dumneavoastră. România va continua să sprijine Republica Moldova atât din perspectiva pregătirii pentru aderarea la Uniunea Europeană, cât şi din cea economică şi de securitate”, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Ambasadorul Mihai Mîţu a mulţumit României pentru sprijinul constant şi a subliniat nivelul excepţional al relaţiilor bilaterale:
„Este o mare onoare şi o responsabilitate preluarea mandatului de ambasador în România, în contextul în care relaţiile noastre bilaterale sunt la cel mai înalt nivel. Suntem recunoscători pentru contribuţia României şi implicarea dumneavoastră personală, domnule prim-ministru, care au ajutat Republica Moldova să depăşească problemele provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei”.
Cei doi oficiali au analizat stadiul proiectelor comune de interconectare, îmbunătăţirea condiţiilor la punctele de trecere a frontierei şi colaborarea în infrastructura energetică şi de transport. Au fost evidenţiate în mod special Autostrada Paşcani–Iaşi–Ungheni şi preluarea Portului Internaţional Liber Giurgiuleşti de către România, prin Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa.
A fost subliniată, de asemenea, importanţa proiectelor culturale finanţate prin Acordul din 2022, prin care România oferă Republicii Moldova un ajutor financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro.
Pregătirea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană a constituit un subiect central al discuţiei, premierul Bolojan reafirmând că România va continua să ofere atât sprijin diplomatic ferm, cât şi expertiză practică din partea funcţionarilor români.
La întrevedere a participat şi consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Luminiţa Odobescu.