Forțele ruse ar fi intrat în regiunea Sumî și ar fi dus aproximativ 50 de civili ucraineni în Rusia

Forţele ruse au traversat graniţa cu Ucraina în regiunea de nord-est Sumî şi au transportat aproximativ 50 de locuitori ai unui sat ucrainean de frontieră pe teritoriul Rusiei, au relatat duminică mai multe instituţii media ucrainene. 

Postul public ucrainean Suspilne şi publicaţia Ukrainska Pravda au scris că trupele ruse au intrat pe teritoriul Ucrainei în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona satului Hrabovske. Potrivit aceloraşi surse, majoritatea persoanelor capturate sunt vârstnici.

Reuters nu a putut verifica independent informaţiile, iar autorităţile ruse nu au comentat deocamdată aceste relatări.

În ultimele luni, forţele ruse au reuşit să îşi creeze puncte de sprijin în mai multe localităţi din regiunea Sumî, iar numeroase oraşe şi sate din zonă au fost supuse bombardamentelor.

Şeful administraţiei militare regionale, Oleh Hryhorov, a declarat pe Telegram că autorităţile au început evacuarea locuitorilor din satele de frontieră care anterior refuzaseră să fie relocaţi. El nu a precizat exact localităţile vizate, dar a îndemnat populaţia din zonele de graniţă să accepte evacuarea pentru propria siguranţă.

Source ProTV România

Related posts

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a amenințat România, după ce a fost chemat la MAE: „Să fie conştientă de posibile consecinţe”

Șeful CC: Nu ne dezbărăm să-i ajutăm și pe ăia mai înstăriți și pe ăia mai puțin înstăriți. La mulți, 100 lei în plus e nimic

Aproape 3.000 de dolari pe secundă: giganții petrolului profită masiv din crizele globale. Energia este tot mai scumpă