Concurs de finanțare a proiectelor culturale. Buget total de 10 milioane de lei


Ministerul Culturii lansează concursul de finanțare nerambursabilă a proiectelor culturale elaborate de organizații necomerciale. Bugetul însumează 10 milioane de lei pentru proiectele din acest an, transmite IPN.

Potrivit instituției, 8 milioane de lei se alocă proiectelor culturale anuale, alte 2 milioane – celor multianuale. Valoarea maximă a finanțării pentru un proiect anual nu poate depăși 300 de mii de lei, iar pentru un proiect multianual plafonul constituie 900 de mii de lei.

Ministerul menționează că, în acest an, vor fi prioritizate proiectele axate pe educație prin artă, integrare europeană și dezvoltare locală, diversitate culturală și lingvistică, precum și inițiative ce contribuie la sporirea încrederii și coeziunii sociale.

Dosarele de aplicare pot fi depuse până pe 27 februarie exclusiv în format electronic.

The post Concurs de finanțare a proiectelor culturale. Buget total de 10 milioane de lei appeared first on ipn.md.



Sursa: IPN

Related posts

Echipele moldovenești au câștigat 9 din 11 categorii la „3×3 Basketball Festival 2026”

Autoritățile țintesc reducerea tuberculozei cu 80% până în 2030

Explainer | Ce este adware și cum utilizatorii se pot proteja de acesta?