Comisarul european pentru apărare cere creșterea urgentă a producției de rachete, de teama epuizării arsenalelor SUA

Declaraţiile comisarului european, la conferinţa de presă de la Varşovia, au fost susţinute de ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, care a avertizat că „instabilitatea din Orientul Mijlociu va obliga SUA să acorde prioritate reaprovizionării propriilor arsenale”, ceea ce va provoca întârzieri în livrările către aliaţii lor europeni.

Avertisment privind livrările de arme către Europa

Ministrul polonez a subliniat că „independenţa producţiei în Europa şi construirea propriilor capacităţi sunt acum mai importante ca niciodată”, întrucât, a avertizat el, este de aşteptat ca industria americană „să se concentreze pe propriile nevoi, ceea ce face imperativ ca Europa să ajungă la autonomie militară”.

Ucraina, vizată de mii de atacuri cu rachete

La rândul său, Kubilius a amintit că, în 2025, Ucraina a fost vizată de „aproape 2.000 de atacuri cu rachete, dintre care 900 au fost balistice”.

„În timp ce Kievul are nevoie de aproximativ 2.000 de rachete Patriot pentru apărarea sa antiaeriană, capacitatea actuală de producţie a SUA este de doar 700 de exemplare pe an”, a afirmat comisarul european.

NATO cere creşterea masivă a producţiei de arme

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a pronunţat pentru o „creştere de 400%” a producţiei de arme pentru apărarea antiaeriană şi de rachete în Europa, a amintit în acest context Andrius Kubilius.

Kubilius a sugerat că Polonia ar putea deveni „viitorul lider al industriei europene de rachete”, graţie fondurilor din programul comunitar SAFE de credite pentru apărare, Polonia fiind cel mai important beneficiar al acestora, cu aproximativ 43,7 miliarde de euro alocate din totalul de 150 de miliarde.

Discuţii despre programul european SAFE

Având în vedere posibilitatea ca preşedintele polonez Karol Nawrocki să respingă accesul Poloniei la programele SAFE, de teama unei presupuse pierderi de suveranitate, comisarul a avertizat că „a spune nu programului SAFE înseamnă a spune nu locurilor de muncă în Polonia şi a pierde oportunitatea de a extinde producţia de arme cruciale”.

La rândul său, Kosiniak-Kamysz a insistat că aceste fonduri vor permite ca 80% din investiţie să rămână la companiile şi angajaţii din Polonia.

Source ProTV România

Related posts

FMI spune că reducerea taxelor pe combustibili pentru amortizarea scumpirilor este ineficientă. ”Nu sunt măsuri înțelepte”

Tineri influenceri, instruiți în tabere organizate de Rusia pentru propagandă pro-război: „Realitatea lor e putinismul”

SUA ar putea întârzia livrările de arme către Europa: războiul cu Iranul epuizează stocurile militare