Cel mai înalt diplomat al preşedintelui francez Macron a purtat discuții la Moscova. Ce a vorbit cu Kremlinul

Prima sursă a precizat că Bonne, care conduce celula diplomatică prezidenţială a Franţei din 2019, a avut întâlniri la Krenlin, cu scopul de a discuta subiectele cele mai importante, începând cu Ucraina.

Preşedinţia franceză nu a confirmat, nici nu a negat informaţiile, comunicând că „aşa cum a spus preşedintele, interpelat ieri de jurnalişti, discuţiile există la nivel tehnic, cu transparenţă completă şi în consultare cu preşedintele (ucrainean Volodimir) Zelenski şi cu principalii colegi europeni”.

Macron afirmase în decembrie anul trecut că europenii trebuie să redeschidă dialogul direct cu preşedintele rus Vladimir Putin dacă eforturile conduse de SUA pentru medierea unui acord de pace în Ucraina nu dau rezultate. 

Source ProTV România

Related posts

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a amenințat România, după ce a fost chemat la MAE: „Să fie conştientă de posibile consecinţe”

Șeful CC: Nu ne dezbărăm să-i ajutăm și pe ăia mai înstăriți și pe ăia mai puțin înstăriți. La mulți, 100 lei în plus e nimic

Aproape 3.000 de dolari pe secundă: giganții petrolului profită masiv din crizele globale. Energia este tot mai scumpă