Belarus și Coreea de Nord au semnat tratatul de prietenie. Alianța vine în contextul sancțiunilor occidentale

Cele două ţări, aliate cu Rusia, se confruntă cu sancţiuni occidentale şi acuzaţii de încălcare a drepturilor omului, transmite France Presse.

„Economiile noastre sunt complementare, avem nevoie unii de alţii, trebuie să avansăm în această direcţie”, a declarat Lukaşenko, potrivit unui comunicat al preşedinţiei belaruse.

Pentru liderul nord-coreean Kim Jong Un, „noul tratat interstatal va fi baza juridică ce garantează dezvoltarea stabilă a relaţiilor bilaterale”, arată comunicatul citat.

Lukașenko și Kim Jong Un au semnat tratatul bilateral

Liderul de la Minsk se află într-o vizită de două zile în Coreea de Nord, unde a fost primit miercuri de Kim Jong Un.

„Relaţiile amicale dintre ţările noastre, ce datează din epoca Uniunii Sovietice, nu au fost niciodată întrerupte şi intră într-o fază fundamentală nouă”, a spus Lukaşenko.

Potrivit acestuia, noul tratat „expune în mod clar şi deschis obiectivele şi principiile cooperării bilaterale şi defineşte cadrul instituţional al viitoarelor procese reciproc avantajoase”.

Minskul şi Phenianul au sprijinit Rusia în războiul său contra Ucrainei: Coreea de Nord a trimis trupe terestre şi arme, în timp ce Belarusul a servit ca bază de lansare pentru invazia rusă declanşată în 2022.

Aleksandr Lukaşenko şi Kim Jong Un s-au întâlnit în septembrie anul trecut la Beijing, unde au asistat la o paradă militară.

Coreea de Nord rămâne sub sancțiuni occidentale

Coreea de Nord face obiectul sancţiunilor occidentale, în principal din cauza programului său de înarmare nucleară, dar şi a sprijinului său pentru războiul dus de Rusia contra Ucrainei.

Serviciile de informaţii sud-coreene şi occidentale consideră că Phenianul a trimis mii de soldaţi în Rusia, precum şi muniţii. Analiştii politici sunt de părere că, în schimb, Moscova furnizează Coreii de Nord ajutor financiar, tehnologii militare, alimente şi resurse energetice.

Source ProTV România

Related posts

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a amenințat România, după ce a fost chemat la MAE: „Să fie conştientă de posibile consecinţe”

Șeful CC: Nu ne dezbărăm să-i ajutăm și pe ăia mai înstăriți și pe ăia mai puțin înstăriți. La mulți, 100 lei în plus e nimic

Aproape 3.000 de dolari pe secundă: giganții petrolului profită masiv din crizele globale. Energia este tot mai scumpă