Fostul vicepreședinte al Oficiului teritorial Râșcani al partidului Șor, declarat neconstituțional în 2023, a fost condamnat în lipsă la patru ani de închisoare. Sentința i-a fost dictată pentru complicitate la acceptarea, cu bună știință, a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat, transmite IPN.
Pe lângă pedeapsa cu închisoare, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a privat de dreptul de a ocupa funcții și de a exercita activități de administrare și gestionare financiară în cadrul partidelor politice, pentru o perioadă de patru ani.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, cauza penală a fost examinată în lipsa inculpatului, instanța menținând măsura preventivă-arestarea preventivă în privința acestuia. Inculpatul este anunțat în căutare.
De asemenea, din contul inculpatului a fost dispusă confiscarea în folosul statului a sumei de aproximativ 1,2 milioane de lei, cu titlu de mijloace bănești utilizate la comiterea infracțiunii.