Acum nu mai există cale de întoarcere. Acesta a fost mesajul liderilor europeni care s-au reunit joi la Bruxelles. Şi chiar dacă acest summit de urgenţă, convocat ca răspuns la ameninţările lui Donald Trump de a confisca Groenlanda, s-a transformat într-un eveniment mult mai puţin dramatic, deoarece preşedintele SUA a dat înapoi cu 24 de ore mai devreme, conştientizarea tăcută că Europa a trecut de punctul fără întoarcere după 1945 a fost, dacă se poate spune aşa, cu atât mai frapantă, scrie Politico.
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Friedrich Merz, consideraţi cei mai puternici doi lideri ai UE, care au avut unele divergenţe în ultima vreme, s-au unit pentru a avertiza că această criză transatlantică a catapultat blocul într-o nouă realitate dură – una în care trebuie să îmbrăţişeze independenţa.
„Ştim că trebuie să lucrăm ca o Europă independentă”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la sfârşitul reuniunii lor de cinci ore de la Bruxelles.
Şi, deşi, spre deosebire de recentele summituri ale UE, nu au existat declaraţii bombastice, certuri sau chiar decizii de luat, întâlnirea a semnalat în mod discret o înţelegere tacită, potrivit a patru diplomaţi ai UE şi unui oficial care cunoaşte ce au discutat liderii: că există o ruptură decisivă între vechea ordine şi cea nouă, între modul în care a funcţionat Occidentul după al Doilea Război Mondial şi ceea ce ne aşteaptă în viitor.
Deşi schimbarea mentală către independenţă se pregătea de ani de zile – încă de când Trump s-a mutat la Casa Albă în 2017 – ameninţările sale fără precedent la adresa Groenlandei au acţionat ca un avertisment brusc, forţându-i să ia măsuri care ar fi fost de neconceput chiar şi cu câteva luni în urmă.
„Momentul Rubiconului”
„Acesta este momentul Rubiconului”, a spus un diplomat UE dintr-o ţară de pe flancul estic, care ştie ce au discutat liderii. „Este o terapie de şoc. Europa nu poate reveni la situaţia de dinainte. Ei (liderii) spun asta de zile întregi”, a punctat diplomatul.
Cum va arăta această nouă situaţie este, ca de obicei, o discuţie pentru altădată.
Dar au existat unele indicii în această săptămână. Răspunsul iniţial al liderilor UE la criza din Groenlanda – suspendarea acordului comercial UE-SUA, trimiterea de trupe în Groenlanda, ameninţarea cu aplicarea de represalii comerciale drastice împotriva SUA – a servit ca un aperitiv a ceea ce ar putea urma.
Între ei, şi apoi în public, liderii au subliniat că răspunsul rapid şi unitar din această lună nu poate fi unul izolat. În schimb, ar trebui să definească abordarea blocului faţă de aproape orice.
„Nu poate fi vorba doar de securitatea energetică sau de apărare, nu poate fi vorba doar de puterea economică sau de dependenţa comercială, trebuie să fie totul, totul deodată”, a spus unul dintre diplomaţi.
Un element cheie
O caracteristică cheie a noii căutări a independenţei Europei este un grad de unitate care a lipsit mult timp blocului.
Pentru ţările de pe flancul estic al blocului, poziţia lor în calea unei Rusii expansioniste a susţinut mult timp o credinţă aproape religioasă în cadrul NATO – că SUA, un partener de încredere, are cea mai mare putere militară şi garantează apărarea tuturor celorlalţi membri şi există, prin urmare, capacitatea de a descuraja Moscova. Sentimentul de dependenţă existenţială faţă de SUA a menţinut aceste ţări ferm în tabăra Washingtonului, ducând la dezacorduri cu ţările mai vestice, precum Franţa, care pledează pentru „autonomia strategică” a Europei.
Acum, Franţa nu mai este o excepţie. Chiar şi ţările expuse direct expansionismului Rusiei se arată dispuse să se alăture eforturilor de independenţă.
Estonia este un exemplu în acest sens. Mica ţară baltică a declarat săptămâna trecută că va lua în considerare trimiterea de trupe în Groenlanda, ca parte a unei „misiuni de evaluare” organizate de NATO. Tallinn nu a trimis în final niciun soldat, dar simplul fapt că a ridicat această posibilitate a fost remarcabil.
„Când Europa nu este divizată, când suntem uniţi şi când suntem clari şi puternici, inclusiv în dorinţa noastră de a ne apăra, atunci rezultatele vor fi vizibile”, a declarat prim-ministrul danez Mette Frederiksen. „Cred că am învăţat ceva în ultimele zile şi săptămâni”, a adăugat ea.
Polonia, unul dintre cei mai fideli susţinători ai SUA, a ieşit şi ea din zona sa tradiţională de confort. În discuţiile despre modul de reacţie, premierul Donald Tusk a semnalat deschiderea faţă de declanşarea Instrumentului anti-coerciţie al UE – un instrument puternic de represalii comerciale care permite limitarea investiţiilor din partea ţărilor considerate o ameninţare.
„Am respectat şi acceptat întotdeauna leadershipul american”, a declarat Tusk. „Dar ceea ce avem nevoie astăzi în politica noastră este încredere şi respect între partenerii noştri de aici, nu dominaţie şi coerciţie. Asta nu funcţionează”, a spus premierul Donald Tusk, fost preşedinte al Consiliului European.
Lecția de învățat
O conştientizare similară se instalează în ţările nordice ale Europei, adepte ale liberului schimb.
Deşi ţări precum Danemarca, Suedia şi Ţările de Jos s-au opus în mod tradiţional oricărei mişcări ce ar putea pune în pericol relaţiile comerciale cu SUA, aceste ţări au semnalat, de asemenea, deschiderea faţă de represalii împotriva lui Trump.
„Aceasta este o nouă eră în care nu vom mai depinde de ei”, a declarat un al patrulea diplomat al UE. „Cel puţin nu pentru trei ani”, cât timp Trump este încă în funcţie. „Această (criză din Groenlanda) a fost un test. Am învăţat lecţia”, spune diplomatul.
Chiar şi Germania, a cărei cultură politică a fost definită timp de decenii de încrederea în relaţia transatlantică, pune sub semnul întrebării vechile presupuneri. Merz a sugerat că Germania ar putea fi de acord cu o reacţie comercială dură împotriva SUA.
Deşi diplomaţii şi oficialii UE au recunoscut că aceste măsuri au contribuit la schimbarea opiniei lui Trump cu privire la ameninţările sale tarifare, ei au avertizat că acum sunt necesare alte decizii dure.
„Trebuie să ne asumăm agenda”, a adăugat al patrulea diplomat. „Ucraina, productivitatea, competitivitatea, securitatea, autonomia strategică. Lecţia este să nu spunem nu la toate”, a punctat el.
