Un avocat a fost condamnat de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la un an de închisoare pentru trafic de influență, transmite IPN.
Procuratura Anticorupție precizează că avocatul va fi privat de dreptul de executare a activității de avocatură pentru o perioadă de cinci ani. Instanța a mai dispus confiscarea a 1 000 de euro în folosul statului. Potrivit PA, avocatul ar fi pretins și primit această sumă în martie 2023, promițând că are influență asupra unor judecători ai Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pentru a obține o hotărâre favorabilă privind stabilirea unei pedepse definitive mai mici pentru denunțător.
Anterior, avocatul a fost recunoscut vinovat pentru fapte similare, însă a fost liberat de pedeapsă penală, din cauza termenului intervenit de prescripție.
The post Avocat condamnat la un an de închisoare pentru trafic de influență appeared first on ipn.md.