Într-o analiză publicată de Crăciun, CNN citează mai mulți membri actuali și foști membri ai forțelor armate, oficiali guvernamentali și ai NATO, cercetători și profesioniști din industria apărării, a căror gândire se bazează pe evaluarea larg acceptată a serviciilor de informații, potrivit căreia Rusia se pregătește pentru posibilitatea unui conflict direct cu Europa.
„Cred că există indicii că societățile sunt dispuse să aibă această conversație, dar vedem și guverne care încă nu sunt suficient de încrezătoare pentru a purta această discuție cu propriul public”, a declarat Sam Greene, profesor de politică rusă la King’s College London și expert în reziliență democratică.
Războiul hibtid dus de Rusia
Rusia poartă deja un război hibrid împotriva Occidentului, prin operațiuni de sabotaj și prin injectarea de haos și dezinformare în dezbaterile politice interne.
Experții indică dovezi covârșitoare: incursiuni repetate ale avioanelor și dronelor rusești în spațiul aerian NATO, bruiaj GPS în statele baltice, campanii de dezinformare și atacuri de sabotaj asupra infrastructurii critice din mai multe țări, care au fost atribuite serviciilor secrete ruse. Rusia a negat constant orice implicare.
Greene a spus că aceste atacuri au schimbat deja percepția multor europeni, chiar dacă unii politicieni evită încă să le numească explicit război hibrid.
„Cred că oamenii sunt speriați, mai ales pe măsură ce aceste lucruri devin mai vizibile”, a spus el. „Vedem drone în apropierea aeroporturilor și cred că există un sentiment tot mai puternic că este probabil doar o chestiune de timp până când una dintre aceste drone va doborî un avion de pasageri.”
Temerile statelor baltice
Deși Moscova nu a lansat atacuri directe împotriva aliaților NATO din Europa — parțial, spun experții, pentru că Rusia știe că nu ar putea învinge alianța cu capacitățile sale actuale — există tot mai multe semne că acest lucru s-ar putea schimba în viitor.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avertizat la începutul acestui an că Rusia ar putea fi pregătită să folosească forța militară împotriva NATO în următorii cinci ani. Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a reiterat avertismentul luna trecută, afirmând că serviciile de informații germane cred că Moscova „păstrează cel puțin deschisă opțiunea unui război împotriva NATO cel târziu până în 2029”.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat la începutul lunii decembrie că, deși Rusia nu plănuiește un război cu Europa, „dacă Europa ar dori brusc să meargă la război cu noi și ar începe, noi suntem gata chiar acum”.
Consensul în țările baltice este că un atac împotriva lor ar putea avea loc chiar în următorii trei ani. Cercetătorii de la Belfer Center for Science and International Affairs din cadrul Harvard Kennedy School au constatat că anii cel mai frecvent menționați în avertismentele oficialilor privind disponibilitatea Rusiei de a lansa un război împotriva NATO sunt 2027 și 2028.
Recunoașterea acestei amenințări a determinat NATO să elaboreze planuri de contingență pentru apărarea statelor baltice în cazul unei agresiuni ruse. Însă experții avertizează că aceste planuri nu sunt susținute de realitate.
„Există un plan, cu cifre. Dar guvernele nu iau măsurile necesare pentru a-l pune în aplicare. Încă planificăm pe baza unor lucruri care nu există”, a declarat Jack Watling, cercetător principal la RUSI. El a subliniat riscul de a construi un răspuns defensiv pe baza unei liste de dorințe, în loc să se pornească de la resursele reale disponibile.
Europa este încă nepregătită
Timp de decenii, multe capitale europene, inclusiv Londra, au acordat puțină atenție apărării. Fără conflicte militare majore pe continent din 1945, Europa s-a bucurat de cea mai lungă perioadă de pace continuă din ultimele secole.
Această perioadă de calm relativ a adus un dividend semnificativ al păcii: guvernele au putut cheltui bani pentru bunăstare socială în loc de apărare, făcând viața europenilor mai confortabilă, bazându-se în același timp pe Statele Unite pentru protecție militară. Apoi au urmat două treziri brutale: un președinte american, Donald Trump, care le-a transmis clar aliaților NATO că nu mai pot depinde atât de mult de SUA, și invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia.
Această schimbare a determinat majoritatea statelor europene membre NATO să își crească cheltuielile pentru apărare. Potrivit NATO, 31 dintre cele 32 de state membre vor atinge anul acesta ținta de 2% din PIB pentru apărare, față de doar șase în 2021. Singura excepție este Islanda, care nu are forțe armate proprii.
În iunie, NATO a convenit să crească ținta la 5% din PIB până în 2035. Totuși, mulți analiști sunt sceptici, mai ales în contextul presiunilor financiare cu care se confruntă deja majoritatea țărilor europene.
Europenii sunt îngrijorați
Sondajele Eurobarometru arată că 78% dintre europeni sunt îngrijorați de apărarea și securitatea UE în următorii cinci ani, iar o treime consideră apărarea o prioritate bugetară.
Cu toate acestea, șeful armatei franceze, generalul Fabien Mandon, a stârnit controverse când a avertizat că Franța trebuie să se pregătească pentru posibile pierderi, spunând că țara trebuie „să accepte pierderea copiilor săi” pentru a se proteja.
Robin Potter, cercetător la Chatham House, a spus că disponibilitatea cetățenilor europeni de a înțelege amenințarea și de a contribui la contracararea ei variază semnificativ.
„Dacă ești în est, dacă te învecinezi cu Rusia, precum în Polonia sau statele baltice, amenințarea este foarte reală și oamenii iau măsuri concrete, precum construirea de adăposturi”, a spus el.
Suedia și Finlanda au actualizat anul trecut ghidurile pentru cetățeni privind supraviețuirea în caz de război. Mai multe țări au reintrodus serviciul militar obligatoriu, iar altele au lansat programe de instruire militară voluntară.
Potter a adăugat că încrederea în instituții joacă un rol crucial.
„Dacă oamenii simt că statul funcționează pentru ei, sunt mai dispuși să facă sacrificii”, a spus el, indicând statele nordice, unde conceptul de „apărare totală” este adânc înrădăcinat.
„Întrebarea este dacă acest model poate fi pur și simplu transferat într-o societate foarte diferită, cu un nivel mult mai scăzut de încredere în instituțiile publice, precum Regatul Unit.”
