O tânără de 26 de ani din Hâncești a fost condamnată la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru trafic de droguri cu implicarea unui minor de 13 ani, transmite IPN.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, tânăra a recunoscut că l-a convins pe minor să se implice în activitatea ilegală. Totodată, în cadrul acestui dosar, au fost reținuți mama minorului și concubinul acesteia, fiind bănuiți că au pus în vânzare droguri în capitală. Substanțele erau distribuite prin diverse metode, inclusiv ambalate în bancnote de un leu și învelite în bandă izolantă.
În timpul perchezițiilor au fost ridicate peste 300 de grame de MDMA și 1kg de droguri sintetice. De asemenea, au fost depistat și cantități mai mici de droguri naturale, care urmau să ajungă într-un penitenciar, la un alt fiu al femeii implicate.
PCCOCS precizează că, după rămânerea definitivă a sentinței, drogurile ridicate urmează să fie nimicite. În ceea ce îi privește pe mama adolescentului și concubinul acesteia, aceștia au fost trimiși în judecată.
The post Tânără condamnată la închisoare pentru trafic de droguri cu implicarea unui minor appeared first on ipn.md.