Guvernul bulgar a demisionat joi, pe fondul protestelor din ultimele două săptămâni. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Rosen Jelyazkov într-o declarație televizată, cu câteva minute înainte ca Parlamentul să voteze moțiunea de cenzură, transmite IPN.
La manifestațiile de miercuri seara, mii de bulgari au protestat contra Guvernului și împotriva „eșecului în combaterea corupției”.
Valul de nemulțumire, cu o prezență semnificativă a tinerilor, a început la sfârșit de noiembrie. Atunci Cabinetul Jelyazkov a parcurs în procedură accelerată bugetul pentru anul viitor, acesta fiind primul document bugetar elaborat în euro, introdus în Bulgaria după 1 ianuarie în locul levei naționale.
Sub presiunea manifestanțiilor, Guvernul a retras pe 3 decembrie proiectul. Acesta conținea majorări de impozite și cotizații sociale, creșteri despre care protestatarii și opoziția spun că ar ascunde deturnări de fonduri. Un nou proiect de buget a fost prezentat în Parlament la începutul acestei săptămâni.
The post Guvernul Bulgariei a demisionat sub presiunea protestelor appeared first on ipn.md.