Publicația Politico l-a desemnat pe președintele SUA, Donald Trump, ”cea mai puternică persoană din Europa”, într-un clasament pe care îl întocmește anual.
Redactorii publicației au transmis: ”În timp ce întocmeam clasamentul anual al POLITICO al celor mai puternice 28 de persoane din politica europeană, o realitate a devenit inevitabilă: nimeni nu a exercitat mai multă influență în sau asupra Europei în acest an decât președintele SUA”.
John Harris,redactor fondator și redactor-șef global al publicației POLITICO. A publica un articol tranșant despre acest clasament cu Trump în frunte în rubrica sa: ”Altitude”.
Citiți mai jos editorialul:
Să lămurim un lucru chiar de la început. În ultimul deceniu, i-am rugat pe cei mai buni jurnaliști și influenceri europeni ai POLITICO să facă o evaluare de final de an despre cine consideră ei că este cea mai puternică persoană de pe continent.
Această evaluare este menită să fie o recunoaștere lucidă a realităților politice. Nu este nici premiu, nici sprijin.
Această distincție este importantă pentru toți cei de la publicație, însă, într-un interviu de 45 de minute la Casa Albă, luni, omul recunoscut anul acesta — președintele Donald Trump — a arătat clar că acest lucru contează foarte puțin pentru el.
El i-a spus moderatoarei Dasha Burns, șefa biroului POLITICO de la Casa Albă, că a acceptat interviul cu o publicație pe care uneori o privește cu scepticism deoarece judecata noastră jurnalistică s-a suprapus cu propria sa percepție despre sine: pentru prima dată în ultimii zece ani, cel mai important factor de decizie în Europa nu este european și, tot mai mult, nici nu mai place prea mult locul.
Prea multă imigrație, prea multă criminalitate, prea multă vorbărie fără sens, prea multă slăbiciune.
Aceste critici nu au fost remarci izolate. Au venit ca un flux constant de reproșuri, insulte și avertismente pe care el le-a prezentat drept „sfaturi constructive” menite să ajute Europa „decadentă” să evite un declin fatal.
Totuși, nu disponibilitatea lui Trump de a fi un comentator generalist l-a transformat pe un președinte american în personaj central pentru viitorul Europei. Ci faptul că administrația sa s-a oferit drept intermediar indispensabil între președintele rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski în încercarea de a pune capăt războiului declanșat acum aproape patru ani, în februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina.
Influența asupra procesului, însă, nu este același lucru cu influența asupra rezultatului.
În campania electorală din 2024, Trump s-a lăudat că ar putea negocia pacea într-o singură zi. În interviu, a recunoscut cu regret că ceea ce el credea că va fi „cel mai ușor” conflict de soluționat s-a dovedit opusul. „Asta este grea”, a spus el. „Unul dintre motive este nivelul de ură dintre Putin și Zelenski — este imens.”
Această recunoaștere a limitelor, deocamdată, ale diplomației sale nu a inclus vreo autocritică.
Dimpotrivă, Trump a spus că simplul fapt că există un război în Ucraina este vina celor doi președinți pe care i-a succedat în primul și al doilea mandat: Barack Obama, despre care spune că nu a descurajat eficient Rusia când a invadat Crimeea în 2014, și Joe Biden, „o persoană cu IQ scăzut”, față de care Putin „nu avea niciun respect”. Dacă el nu ar fi fost reales anul trecut, a afirmat Trump, „asta ar fi putut evolua într-un al Treilea Război Mondial.”
Interviul a avut loc într-un moment extrem de fluid al alianței dintre Statele Unite și Europa, construită după al Doilea Război Mondial.
Înaintea interviului, în timp ce reporterii și editorii o ajutau pe Burns să își pregătească întrebările, a existat o dezbatere în redacție despre cât de mult reflectă noua Strategie de Securitate Națională — un document lansat săptămâna trecută, care avertizează asupra „ștergerii civilizaționale” a Europei — contribuția personală a lui Trump, în comparație cu cea a consilierilor săi zeloși.
Ne imaginăm cu adevărat că Trump ia pauze de la Truth Social și televiziunile de știri pentru a se adânci într-un manifest de politică externă?
Poate că nu l-a citit. Dar nu poate exista nicio îndoială că, în aspectele care contează — fundamentul ideologic, cultural și chiar psihologic al documentului — el este autorul principal.
Burns l-a întrebat pe Trump dacă remarcele sale dure la adresa aliaților europeni sunt o formă de „dragoste dură”, menită să îi întărească și să stimuleze reforme, sau sunt de fapt expresii ale disprețului față de țările cu care nu mai vrea să fie aliat.
El nu a răspuns clar, dar cuvintele sale au fost revelatoare: „Cred că sunt slabi, dar cred și că vor să fie atât de politically correct. Cred că nu știu ce să facă. Europa nu știe ce să facă.”
Era evident că, atunci când Trump spune „Europa”, el face de fapt o distincție critică.
Europa Occidentală este ținta furiei sale. În viziunea lui, țările sale mari și capitalele lor celebre devin „gropi de gunoi sufocate de imigranți”:
„Îmi plăcea Parisul. E un loc foarte diferit acum.”
Să nu-l pornești cu Londra:
„Dacă te uiți la Londra, ai un primar pe nume [Sadiq] Khan. Este un primar groaznic. Un primar incompetent, dar și un primar oribil, josnic, dezgustător.”
