Germania va acorda Republicii Moldova o asistență suplimentară de 24,4 milioane de euro, sub formă de grant, pentru susținerea procesului de aderare la Uniunea Europeană și dezvoltarea serviciilor publice. Anunțul a fost făcut de ambasadorul Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch, în cadrul unei întrevederi cu prim-ministrul Alexandru Munteanu, transmite IPN.
Acordurile pentru accesarea fondurilor vor fi negociate și semnate în perioada următoare. Din suma totală, 14,4 milioane de euro vor fi alocați pentru asistență tehnică, destinate reformelor necesare aderării, consolidării economiei și îmbunătățirii serviciilor locale, prin proiecte implementate de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei.
Alte 10 milioane de euro vor fi alocați proiectului „Protecția copiilor și accesul la servicii de apă, sanitație, sănătate și servicii sociale pentru refugiații ucraineni și comunitățile gazdă din Republica Moldova”, implementat de Banca Germană de Dezvoltare KfW și UNICEF.
În cadrul discuțiilor, părțile au analizat și modalități de extindere a cooperării economice. Germania rămâne unul dintre principalii parteneri comerciali și investitori ai Republicii Moldova, cu 429 de companii cu capital german. Conform datelor din 2024, Germania este al șaselea partener comercial al țării.
The post Germania oferă 24,4 milioane de euro pentru sprijinirea aderării Moldovei la UE appeared first on ipn.md.