Astăzi este ultima zi în care mai pot fi desfășurate acțiuni de agitație electorală pentru alegerile locale noi din această duminică. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, agitația electorală este strict interzisă atât în ziua scrutinului, cât și în ajunul acestuia, iar continuarea acesteia constituie contravenție și se sancționează, transmite IPN.
În aceste două zile, candidații nu mai pot participa la emisiuni TV sau radio, iar autoritățile publice locale și difuzorii de publicitate sunt obligați să îndepărteze materialele electorale afișate în spațiile publice. Interdicția nu se aplică informațiilor deja plasate în mediu online.
CEC precizează că, în perioada de restricții, concurenții electorali nu mai au voie să efectueze operațiuni financiare în conturile marcate cu „Fond electoral”.
Pe 16 noiembrie vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar în satul Bașcalia din raionul Basarabeasca, în satul Ustia din raionul Glodeni, în orașul Leova, în comuna Cremenciug din raionul Soroca, dar și în comunele Călinești și Natalievca din raionul Fălești. Totodată, în Călinești și în orașul Leova vor fi alese și consilie locale.
The post Ultima zi de campanie electorală pentru alegerile locale noi din 16 noiembrie appeared first on ipn.md.