Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că Guvernul își propune o creștere semnificativă a salariilor cadrelor didactice în anul 2026, însă valoarea exactă a majorării va fi cunoscută abia după aprobarea noii legi a bugetului.
„În 2026 ne dorim să putem să oferim o creștere pe măsura așteptărilor pentru cadrul didactic. Vom ști mai bine cât va constitui creșterea odată ce vom avea noua lege a bugetului”, a spus ministrul.
Dan Perciun a precizat că, la această etapă, discuțiile sunt în desfășurare la nivel guvernamental.
„La această etapă încă nu am discutat toate detaliile în Guvern, respectiv nu pot să vă dau o cifră. Acum este momentul de discuții, de negocieri, și suntem, ca de obicei, în legătură constantă cu sindicatele din educație. Ne dorim, bineînțeles, la Ministerul Educației, să putem să oferim majorări cât mai mulțumitoare, în același timp înțelegând că trebuie să ținem cont și de cadrul bugetar în care ne aflăm”, a adăugat el. Mă aștept că spre finalul lunii noiembrie vom avea o mai mare claritate pe acest subiect”, a precizat Dan Perciun.
Despre criza cadrelor didactice și despre măsurile prin care tinerii pot fi încurajați să aleagă profesia de pedagog, ministrul Educației a menționat că, în ultimii ani, se observă o creștere constantă a interesului pentru facultățile pedagogice.
„În ultimii doi ani am avut constant un număr tot mai mare de tineri care au mers la pedagogie și au ales să fie repartizați după absolvire. Mă bucur mult că în 2025 avem un record absolut al numărului de tineri care au ales să fie repartizați, 420, în condițiile în care media obișnuită era în jur de 330-340”, a spus Dan Perciun.
Potrivit ministrului, această evoluție pozitivă se datorează în mare parte majorării indemnizației de repartizare, care a fost ridicată la 200.000 de lei, precum și comunicării directe cu viitorii absolvenți.
„Vedem o creștere bună, e rezultatul majorării indemnizației la repartizare până la 200.000 de lei și al atenției deosebite pe care le-o oferim. Suntem efectiv în contact permanent cu viitorii absolvenți”, a menționat ministrul Educației și Cercetării.
Dan Perciun a adăugat că ministerul intenționează să intervină suplimentar asupra indemnizației, în special pentru disciplinele unde există deficit acut de profesori.
„În acest mandat ne propunem să intervenim suplimentar pe această indemnizație, în special pe disciplinele unde ne confruntăm cu deficite profunde, matematică, fizică, biologie, chimie, deci din zona științelor reale. S-ar putea să oferim indemnizația diferențiat”, a conchis Perciun.