Externe Zece percheziţii în Buzău: fraude cu fonduri destinate refugiaţilor ucraineni. Sunt vizați funcţionari din Primăria Calvini Cotidianulfebruarie 25, 202601 views Acţiunea a fost derulată de poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, care au pus în executare zece mandate de percheziţie domiciliară, precum şi o percheziţie la sediul profesional al unei instituţii publice. Potrivit anchetatorilor, sunt vizate activităţile unor funcţionari din cadrul unei primării, dar şi mai mulţi localnici. Surse apropiate anchetei precizează că ar fi vorba despre Primăria Calvini. Conform Poliţiei, există bănuiala că, în perioada noiembrie 2022 – ianuarie 2023, persoanele vizate ar fi depus în mod fals mai multe înscrisuri prin care ar fi atestat cazarea şi hrănirea a peste 180 de refugiaţi din Ucraina. În baza acestor documente, ar fi fost solicitată, fără drept, decontarea serviciilor, în valoare totală de aproximativ 335.000 de lei. Suma de bani a fost însă blocată în conturi, iar plata a fost anulată, potrivit IPJ Buzău. La acţiune au participat şi poliţişti de investigaţii criminale, de investigare a criminalităţii economice, poliţişti rutieri, de ordine şi siguranţă publică, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Buzău, precum şi jandarmi din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău. Source ProTV România