VIDEO | Roberta Metsola și-a început discursul de la tribuna principală a Parlamentului în limba română

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și-a început discursul de la tribuna principală a Parlamentului în limba română, reiterând că „locul Republicii Moldova este în UE”.

„Stimate domnului președinte, stimați membri ai Parlamentului Republicii Moldova, dragi europeni. În primul meu an în fruntea Parlamentului European am venit în această sală de plen, exact în acest loc, și am spus „locul Moldovei este în Europa”. Este o onoare să mă întorc aici în acest mandat de președinte al Parlamentului European, nu doar pentru a repeta acest mesaj”, a declarat aceasta în cadrul discursului său.

Metsola a mai punctat că Republica Moldova nu este singură în drumul său european și că UE îi va fi alături.

Related posts

Islanda va pregăti un referendum pentru reluarea negocierilor de aderare la UE, după o pauză de 13 ani

România riscă să piardă 231 de milioane de euro din PNRR. Ilie Bolojan se va întâlni joi cu Ursula von der Leyen

Laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Daron Acemoglu, vine la București, la Economist Romania Government Roundtable 2026