Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că autoritățile analizează toate scenariile și opțiunile privind activitatea companiei Lukoil în Republica Moldova, pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu produse petroliere, în contextul măsurilor restrictive adoptate în alte state europene.
Ministrul a menționat că Germania și Bulgaria au luat deja decizii în privința Lukoil, iar Guvernul de la Chișinău colaborează cu instituțiile responsabile – Banca Națională a Moldovei și ANRE – pentru a evalua posibilele soluții.
„Haideți să ne uităm un pic ce se întâmplă cu celelalte țări europene. Da, este adevărat, deja Germania a luat o decizie, Bulgaria a luat o decizie, la fel și noi analizăm toate scenariile și toate opțiunile cu instituțiile abilitate, cu Banca Națională, cu ANRE, pentru că Lukoil lucrează în primul rând pe o piață reglementată. Lucrează și pe piața furnizării combustibilului pentru avioane, deci analizăm la moment toate scenariile și, în perioada următoare, da, știm foarte bine data de 21, știm ce avem de făcut și analizăm toate scenariile și soluțiile pe care le avem. Niște soluții preliminare, după cum cunoașteți, Germania a solicitat una dintre opțiuni – o prelungire a perioadei pentru a finaliza toate procedurile ulterioare.
În paralel, se discută și cu celelalte companii petroliere din țară, care au diferite contracte în regiune. În România știm foarte bine că sunt câteva rafinării – Lukoil are o rafinărie la Petrotel, are o rafinărie în Bulgaria –, dar sunt și alți producători de combustibili, atât în România, cât și la nivel regional, și eventual se poartă discuții. Deci trebuie să ne asigurăm că o preluare ulterioară a acestor active nu va face ca entitatea nouă să cadă sub sancțiuni secundare impuse de către Trezoreria Statelor Unite.
Dar, desigur, ținând cont că este un domeniu strategic, furnizarea și aprovizionarea cu combustibili rămâne o prioritate pentru Guvern, pentru a ne asigura fluiditatea și siguranța aprovizionării.
Subiectul naționalizării este foarte delicat. În practica internațională, naționalizările s-au încheiat de multe ori cu procese foarte îndelungate și cu cheltuieli suplimentare. Deci este un proces foarte amplu, care necesită a fi analizat din toate perspectivele”, a declarat ministrul.
La rândul său, prim-ministrul Alexandru Munteanu a declarat că nu trebuie luate decizii pripite, subliniind că recunoaște faptul că Republica Moldova este în mare parte dependentă de acest furnizor.