Interne Vicepremierul Popșoi, la forumul din Emiratele Arabe. Întrevederi cu liderii țărilor partenere Cotidianuldecembrie 12, 2025025 views Vicepremierul moldovean Mihai Popșoi participă în următoarele trei zile la forumul din Emiratele Arabe Unite. „Sir Bani Yas 2025” este un eveniment internațional de dialog strategic pe teme de actualitate și reunește miniștri, oficiali de rang înalt și lideri de instituții globale, transmite IPN. Programul demnitarului moldovean include întrevederi cu reprezentanți ai statelor partenere, cu scopul promovării intereselor țării noastre. Ministrul de externe al Moldovei a fost invitat la forum de omologul său din Emirate, șeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan. MAE precizează că cei doi oficiali vor avea o întrevedere bilaterală. Ei au semnat anterior Acordul privind abolirea regimului de vize, iar Memorandumul privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor de conducere se află la etapa finală de semnare. The post Vicepremierul Popșoi, la forumul din Emiratele Arabe. Întrevederi cu liderii țărilor partenere appeared first on ipn.md. Sursa: IPN