Selecționata României va juca împotriva Poloniei, Bosniei și Suediei în grupele Ligii B din Liga Națiunilor. Inițial, fostul mare internațional francez Patrick Vieira a extras din urna a 4-a reprezentativa din Kosovo, dar UEFA a intervenit subit și a înlocuit-o cu Suedia. Astfel, kosovarii au fost repartizați cu Israel, Austria și Irlanda.
Pe scena de la la Palais 3 Expo Hall, lângă Vieira s-a aflat și oficialul UEFA Giorgio Marchetti și a explicat decizia schimbării. „Pentru că Bosnia și Kosovo nu pot juca una cu alta, Suedia nu va juca în grupa B3, ci va merge în grupa B4, cu Polonia, Bosnia și România. Astfel, în grupa B3 va juca Kosovo”, a transmis Marchetti.
Altfel, Portugalia, care a câştigat două ediţii ale competiţiei (2019, 2025), se află în grupă cu Danemarca, Norvegia şi Ţara Galilor. Franţa, câştigătoarea din 2021, le are ca adversare pe Italia, Belgia şi Turcia.
Spania, câştigătoarea trofeului în 2023, se află în grupă cu Anglia, cele două fiind campioana şi finalista EURO 2024, Croaţia şi Cehia. Germania, Olanda, Serbia şi Grecia fac parte din altă grupă din eşalonul de elită al competiţiei.
Componentața grupelor
Grupele pentru Liga A:
A1: Franța, Italia, Belgia, Turcia.
A2: Germania, Olanda, Serbia, Grecia.
A3: Spania, Croația, Anglia, Cehia.
A4: Portugalia, Danemarca, Norvegia, Țara Galilor.
Grupele pentru Liga B:
B1: Scoția, Elveția, Slovenia, Macedonia de Nord.
B2: Ungaria, Ucraina, Georgia, Irlanda de Nord.
B3: Israel, Austria, Irlanda, Kosovo.
B4: Polonia, Bosnia, România, Suedia.
Grupele pentru Liga C:
C1: Albania, Finlanda, Belarus, San Marino.
C2: Muntenegru, Armenia, Cipru, Letonia/Gibraltar.
C3: Kazahstan, Slovacia, Insulele Feroe, Moldova.
C4: Islanda, Bulgaria, Estonia, Luxemburg sau Malta.
Grupele pentru Liga D:
D1: Gibraltar/Letonia, Malta/ Luxemburg, Andorra.
D2: Lituania, Azerbaidjan, Liechtenstein.