UE ar putea aproba azi deschiderea neoficială a negocierilor pe capitole cu Moldova, Marta Kos


Liderii Uniunii Europene ar putea ajunge luni la un acord cu privire la deschiderea neoficială a clusterelor de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova, după modelul recent stabilit pentru Ucraina. Declarația a fost făcută de comisarul european pentru extindere, Marta Kos, înainte de reuniunea Consiliului pentru Afaceri Externe de la Bruxelles, transmite IPN.

Marta Kos a subliniat că subiectul privind deschiderea neoficială a clusterelor de negocieri atât pentru Ucraina, cât și pentru Republica Moldova este pe agenda discuțiilor de luni.

În același timp, comisarul european a precizat că deschiderea oficială a negocierilor pe capitole necesită consensul tuturor celor 27 de state membre ale UE, care nu a fost încă obținut. Totuși, potrivit oficialului, acest lucru nu împiedică avansarea pe partea tehnică.

Modelul pentru continuarea tehnică a negocierilor de aderare a Ucrainei a fost stabilit în cadrul reuniunii informale a miniștrilor afacerilor externe ai UE, desfășurată la Lvov pe 11 decembrie.

The post UE ar putea aproba azi deschiderea neoficială a negocierilor pe capitole cu Moldova, Marta Kos appeared first on ipn.md.



Sursa: IPN

Related posts

Vladimir Bolea: Angajații ministerului nu sunt vizați în dosarele CNA

Fostul primar Nicanor Ciochină își va afla astăzi sentința

Lumea sferelor de influență: ce loc mai au statele mici precum Moldova. Op-Ed de Anatol Țăranu