„NATO suntem în primul rând noi”, avertizează autorii analizei, care subliniază că cea mai puternică forță de apărare a Alianței pe teritoriul României este și va rămâne Armata Română.
„Măsurăm sistematic la INSCOP Reseach opinia publică din România de 12 ani. În general, românii au o relaxare față de amenințările de securitate, cultivată de fetișul discursiv ale elitelor politice reprezentat de formula magică «ne apără NATO». O formulă aproape ezoterică, dar care ascunde o uriașă fugă de răspundere și o gigantică iresponsabilitate față de cea dintâi datorie, aceea de apărare a țării. Pentru ca ce nu spun elitele de toate felurile, politice, academice, de afaceri, mediatice și nici populația nu pare a sesiza este ca NATO suntem în primul rând noi. Cea mai puternică forță de apărare a NATO de pe teritoriul României este și va rămâne Armata țarii, lăsată de peste trei decenii fără resurse, fără capabilități, fără oameni bine pregătiți si bine plătiți”, a transmis directorul INSCOP.
Țara și-a neglijat propria securitate
Datele colectate sistematic de INSCOP Research în ultimii 12 ani indică o relaxare constantă a populației față de amenințările de securitate, relaxare „cultivată de fetișul discursiv al elitelor politice reprezentat de formula magică «ne apără NATO»”.
Remus Ștefureac spune că România, sub angajamentele NATO, între 2014 și 2024 — perioada de după anexarea Crimeei de către Rusia — a atins pragul de 2% din PIB alocat Apărării doar de două ori.
„Asta înseamnă că, în peste 80% din timp, statul român nu și-a respectat consecvent propriul angajament fundamental de securitate. Acela de 2%, nu 4-5% cât am avea în realitate nevoie dacă ne-am preocupa serios de apărarea noastră și am dori să nu mai repetăm niciodată în istoria noastră situația în care jumătate de milion de români să fie schingiuiți și măcelăriți în închisorile gestionate de un stat ostil pe teritoriul nostru, așa cum s-a întâmplat în primele două decenii ale comunismului instalat cu tancurile sovietice pe plaiurile noastre”, adaugă acesta.
Analistul politic susține că problema fundamentală este lipsa de curaj a clasei politice de a spune populației adevărul strategic, acela că țara noastră poate fi amenințată.
„Această realitate nu este o speculație, ci este confirmată chiar de Federația Rusă. În 2022, când a atacat statul suveran Ucraina, Vladimir Putin a cerut explicit «revenirea la situația din 1997», adică o Europă Centrală și de Est fără NATO — ceea ce ar însemna, implicit, scoaterea României din arhitectura de securitate occidentală. Aceasta este, în sine, o amenințare directă la adresa securității naționale a țării noastre”, precizează acesta.
Un sistem de voluntariat slab promovat
Remus Ștefureac enumeră principalele vulnerabilități ale sistemului de apărare românesc: finanțare insuficientă pe termen lung, dotare sub nivelul riscurilor, deficit major de personal, lipsa unei rezerve militare solide și absența unui sistem coerent de pregătire a populației. „Nu avem serviciu militar obligatoriu.
„Nu avem serviciu militar obligatoriu. Avem un sistem de voluntariat limitat și slab promovat. Nu avem o populație pregătită pentru situații de criză. Loialitatea față de țara, patriotismul sunt confiscate de portavocile întreținute de un stat ostil. Nu avem infrastructură de protecție civilă (buncăre, adăposturi, exerciții reale) la un nivel care să reflecte realitățile geopolitice actuale. Mai grav, există o disonanță periculoasă între discursul public și realitate: spunem «ne apără NATO», dar evităm să spunem adevărul incomod — NATO nu este o poliță de asigurare pasivă, ci o alianță militară bazată pe capacitatea fiecărui stat de a se apăra singur, cel puțin în prima fază a unui conflict”, transmite Remus Ștefureac.
Fără o armată credibilă, adaugă acesta, România nu este un aliat puternic, ci un aliat vulnerabil.
„Iar vulnerabilitatea invită presiunea, șantajul și testarea limitelor, inclusiv de nouă coloana a V-a care ar vinde mâine suveranitatea țării pentru a fura liniștit într-o țară fără reguli, condusă doar de o nomenklatura după modelul celei comuniste”, adaugă directorul INSCOP.
Modelul Finlandei
Analistul dă exemplu Finalnda, care și-a petrecut decenii întregi pentru a construi o cultură a apărării naționale și susține că acesr sistem ar fi „poate cel mai important oebtru noi”, aducând în discuție declarațiile recente ale președintelui Finlandei, Alexander Stubb, de la Davos:
„Poate armata Finlandei să se apere împotriva unui atac rusesc? Răspunsul meu este: da.”
„Poate Europa să se apere? Răspunsul meu este fără echivoc: da.”
„Împreună cu Polonia, avem cea mai mare artilerie din Europa, inclusiv rachete cu rază lungă de acțiune, terestre, navale și aeriene.”
„Avem serviciu militar obligatoriu. Un milion de finlandezi au trecut prin pregătire militară. Putem mobiliza 280.000 de soldați în câteva săptămâni.”
„Războaiele se duc pe câmpul de luptă, dar se câștigă acasă. De aceea avem adăposturi civile pentru 4,4 milioane de finlandezi, precum și rezerve pentru hrană, energie și electricitate.”
Diferența majoră dintre Finlanda și România este descrisă drept „diferență de mentalitate strategică”. Finlanda a construit „o cultură a apărării naționale”, în timp ce România a evitat constant o discuție onestă despre costurile reale ale securității.
„Finlanda, o țară cu o populație semnificativ mai mică decât România și cu o amenințare directă, constantă și istorică din partea Rusiei, a construit timp de decenii o cultură a apărării naționale: bugete consistente, rezervă militară masivă, pregătirea populației, infrastructură de protecție civilă și o acceptare socială clară a ideii că țara trebuie să fie capabilă să se apere singură.
Acesta abordare ar trebui să fie un pilon critic al proiectului de țară al României pentru următorul deceniu. Un deceniu la finalul căruia românii să spună în sondajele de opinie că «NATO sau Europa suntem noi!»”, încheie acesta.
