Confederația Națională a Sindicatelor din Republica Moldova propune stabilirea, de la 1 ianuarie 2026, a unui salariu minim de 8.050 de lei lunar în sectorul real al economiei. Măsura ar alinia Republica Moldova la standardele europene privind salariile minime adecvate și ar asigura un trai decent angajaților, susțin sindicaliștii.
Propunerea a fost discutată pe 3 noiembrie în cadrul unor consultări cu reprezentanții patronatelor. Potrivit CNSM, suma de 8.050 de lei reprezintă 50% din salariul mediu lunar prognozat pentru anul curent, estimat la 16.100 de lei, în conformitate cu Directiva europeană privind salariile minime adecvate.
Președintele Confederației, Igor Zubcu, a declarat că salariul minim trebuie să asigure un trai decent salariatului și să acopere măcar minimul de existență pentru un adult și un copil, precum și să contribuie la calcularea cel puțin a unei pensii minime pentru limită de vârstă.
Propunerea urmează să fie examinată în cadrul Confederației Naționale a Patronatului, înainte ca documentul final să fie semnat.
Deputata PAS și fosta ministră a Finanțelor, Victoria Belous, a confirmat că salariul minim va fi majorat, menționând că o decizie oficială ar putea fi anunțată până la sfârșitul lunii noiembrie. Autoritățile finalizează în prezent calculele privind impactul bugetar al acestei măsuri.
Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul minim lunar în Republica Moldova este de 5.500 de lei pentru un program complet de muncă de 169 de ore pe lună