Scaune prea scumpe, toalete prea aproape: deputații partidului „Democrația Acasă” continuă lupta pentru confortul parlamentar, iar Verșinin cere explicații pentru fotoliul de 10.000 de lei

După ce colegii săi de partid s-au plâns că au biroul lângă toaletă, deputatul formațiunii „Democrația Acasă” Alexandr Verșinin a descoperit un nou motiv de nemulțumire: prețul fotoliului din propriul birou. Parlamentarul s-a arătat indignat că scaunul pe care stă ar costa circa 10.000 de lei, potrivit unei liste cu mobilierul pus la dispoziția aleșilor. „Eu cunosc prețurile la scaune, dulapuri, mese. Vreau să văd un preț corect”, a declarat Verșinin în cadrul emisiunii „7 zile” de la postul Cinema 1.

Ulterior, subiectul a fost preluat de mai multe canale de Telegram, care au publicat imagini cu documentul lipit de ușa biroului, unde este trecută lista inventarului și valoarea acestuia — inclusiv fotoliul „de lux”.

„Sincer, m-a mirat, în calitate de deputat, când am intrat în cabinet, să văd o listă cu tot mobilierul și cât costă. M-a surprins faptul că stau pe un scaun de 10 mii de lei. Mă scuzați, eu cunosc prețurile la scaune, dulapuri, mese”, a repetat parlamentarul.

Deputatul PAS Adrian Băluțel, prezent în aceeași emisiune, i-a amintit lui Verșinin că fotoliile nu au fost cumpărate de actuala majoritate, ci de guvernările „cu care partidul său se află în relații cordiale”.

„Parlamentul a fost dat în exploatare de către colegii cu care domnul șef al dvs. de partid e într-o relație foarte bună. Acolo întrebările merg”, a spus Băluțel.

Pentru a pune capăt dezbaterii despre confortul parlamentar, Secretariatul Legislativului a precizat că nu a achiziționat mobilier nou pentru birourile deputaților în ultimii ani și nici nu intenționează să o facă prea curând. Mobilierul actual ar fi fost cumpărat în 2017, când clădirea Parlamentului a fost redeschisă după reparațiile cauzate de protestele din 2009.

„Secretariatul Parlamentului nu a cumpărat, în ultimii ani, mobilier pentru birourile deputaților. Mobilierul care este acum în birourile deputaților a fost achiziționat în 2017, atunci când deputații au revenit în clădirea Parlamentului, reparată după protestele din 7 aprilie 2009. Secretariatul Parlamentului nu planifică pentru următoarea perioadă achiziții de mobilier pentru birourile deputaților”, se arată în declarația instituției.

Anterior, liderul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, s-a plâns că biroul fracțiunii se află prea aproape de toaletă. Conducerea Legislativului a schimbat ulterior locația, iar deputatul Sergiu Lazarencu a ironizat subiectul, menționând că biroul său este „lângă veceu” și că nu vede în asta o problemă.

Related posts

Lumea sferelor de influență: ce loc mai au statele mici precum Moldova. Op-Ed de Anatol Țăranu

IPN | Agenda culturală | 7 februarie

Încrederea în justiție rămâne fragilă, deși cetățenii văd unele îmbunătățiri, sondaj