Între timp, în Europa de Est, forțele ultranaționaliste și populiste controlează politica guvernamentală în mai multe state.
Germania
În cea mai populată țară din UE, partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) a fost principala forță de opoziție în acest an, după ce a obținut locul al doilea la alegerile din februarie, cu 20,8% din voturi, dublându-și rezultatul din 2021.
În prezent, AfD se află în creștere în sondaje, care îi atribuie între 25% și 27%, în competiție cu conservatorii cancelarului Friedrich Merz.
Formațiunea este deosebit de puternică în estul Germaniei, unde vor avea loc alegeri în 2026, în Saxonia-Anhalt și Mecklenburg-Pomerania de Vest, regiuni în care extrema dreaptă conduce în sondaje cu 40%, respectiv 30%.
Franța
După ce a obținut cele mai multe voturi la alegerile europene și legislative din 2024, extrema dreaptă franceză așteaptă cu nerăbdare vești despre lidera sa, Marine Le Pen, căreia i s-a interzis să dețină o funcție din cauza unui caz de deturnare de fonduri la Parlamentul European. Recursul în acest proces va modela agenda politică de la începutul anului 2026.
Dacă Le Pen nu va putea candida la președinție în 2027, protejatul ei, Jordan Bardella, în vârstă de 30 de ani, își cultivă o imagine de om de stat și este, în prezent, favoritul pentru a câștiga Palatul Elysee în sondajele recente.
Partid majoritar în parlament, formațiunea Adunarea Națională, condusă de Le Pen, a optat pentru o strategie de confruntare totală cu președintele Emmanuel Macron, cu intenția de a-l forța să convoace alegeri legislative anticipate, cât timp sondajele sunt favorabile extremei drepte.
Portugalia
În Portugalia, partidul de extremă dreapta Chega a înregistrat progrese în ultimul an și este acum a doua cea mai mare forță din parlament, după coaliția de centru-dreapta a prim-ministrului Luis Montenegro.
Grupul, condus de Andre Ventura, a depășit Partidul Socialist la alegerile legislative din mai. Dar, în ciuda acestui progres, Chega a arătat și slăbiciuni la alegerile municipale din octombrie, când a câștigat controlul doar asupra a trei primării.
Chiar și așa, creșterea Chega are impact asupra politicilor guvernamentale, care au adoptat măsuri de închidere a porților țării pentru imigranți, una dintre principalele revendicări ale extremei drepte.
Italia
În Italia, prim-ministrul Giorgia Meloni a condus al treilea cel mai longeviv guvern din istoria democratică a țării din octombrie 2022, după trei ani de coaliție cu Liga lui Matteo Salvini și Forza Italia a lui Antonio Tajani.
Meloni, cu un discurs mult mai instituțional decât în trecutul său ca lider al opoziției, navighează pe ape calme și aparent fără erodarea care vine odată cu puterea, conform tuturor sondajelor, care acordă partidului său în jur de 30%. Astfel, legislatura pare bine asigurată până la finalizarea sa, în 2027.
Ultranaționalism estic
În Ungaria, guvernul lui Viktor Orbán, figura principală a populismului ultranaționalist din Europa, a încheiat în 2025 al șaisprezecelea an consecutiv la putere.
Cu toate acestea, în ultimele luni, nervozitatea a sporit în cadrul partidului de guvernământ Fidesz, din cauza creșterii în sondaje a partidului conservator Tisza (Respect și Libertate), care ar putea câștiga alegerile programate pentru aprilie 2026.
Odată cu victoria controversatului magnat Andrej Babiš la alegerile generale din octombrie, Republica Cehă are, de la sfârșitul anului, un guvern de coaliție populist, de extremă dreapta și eurosceptic.
Babiš pledează în UE pentru mai multă austeritate, mai puțină imigrație și pentru neimplementarea integrală a tuturor măsurilor Pactului Verde European, în special eliminarea treptată a motorului cu ardere internă.
În Slovacia, premierul populist și prorus Robert Fico și-a continuat politicile ultranaționaliste și eurosceptice. La nivel european, a încercat să blocheze, împreună cu Ungaria, mai multe decizii privind sprijinul militar și economic al UE pentru Ucraina.
Comisia Europeană a deschis o anchetă asupra guvernului, după ce parlamentul a aprobat un amendament constituțional care acordă întâietate legislației slovace față de legislația europeană în materie de identitate națională, în special în probleme de familie și de gen.
Cazul britanic
În Regatul Unit, procesul îndelungat de „digerare” a Brexitului, coroborat cu sosirea a mii de migranți pe mare de pe țărmurile franceze, a dat aripi extremei drepte locale: în septembrie, o demonstrație organizată de extremistul Tommy Robinson, cu un mesaj deschis antiimigrație, a reunit peste 100.000 de oameni la Londra și a dus la 24 de arestări.
Roadele acestei nemulțumiri sociale par să fie culese de partidul UK Reform al lui Nigel Farage, care a devenit proeminent în timpul campaniei antieuropene a Brexitului și reapare acum cu un mesaj naționalist „Regatul Unit pe primul loc”, similar trumpismului american.
Sondajele recente consemnează că UK Reform se bucură de intenții de vot mult mai mari (26%) decât conservatorii și laburiștii, în perspectiva alegerilor municipale din mai.
Înfrângere în Olanda
În Olanda, partidul liberal progresist D66 a smuls victoria electorală în octombrie de la partidul de extremă dreapta radicală PVV al lui Geert Wilders, cu aproximativ 15.000 de voturi, deși ambele partide au câștigat același număr de mandate.
În calitate de partid principal, D66 și-a asumat sarcina de a forma următorul guvern, un proces complex care, dacă eșuează, i-ar oferi lui Wilders oportunitatea de a conduce partidul de pe locul doi și de a încerca să formeze o coaliție.
În Belgia, partidul naționalist flamand și de extremă dreapta Vlaams Belang s-a plasat pe locul al doilea în alegerile federale din 2019 și 2024, obținând cel mai bun rezultat din istorie, cu 13,76% din voturi.
În ciuda acestor rezultate, partidul, condus de Tom Van Grieken, nu a ajuns niciodată în guvern, dat fiind că alte partide au decis să formeze coaliții pentru a împiedica acest lucru.
În Elveția, cel mai mare partid parlamentar, Uniunea Democrată de Centru (UDC), cuprinde facțiuni din întregul spectru conservator, inclusiv extrema dreaptă.
Cu toate acestea, UDC deține doar 30% din mandate în ambele camere și a guvernat timp de decenii în coaliție cu socialiști, liberali și creștin-democrați, creând o contrapondere care împiedică măsurile radicale să devină normă, deși la presiunea sa s-a ajuns, între altele, la interzicerea burqa.
