Programul de transplant cardiac este o prioritate strategică pentru țară, ministrul sănătății


Programul de transplant cardiac este o prioritate strategică pentru Ministerul Sănătății. În Moldova această intervenție nu este încă realizată, iar necesarul anual este estimat la 20-25 de pacienți. Declarația a fost făcută de ministrul sănătății, Emil Ceban, la Conferința de inițiere a programului național „Transplantul de cord în Republica Moldova”, reuniunea fiind organizată astăzi la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, transmite IPN.

Ministrul Emil Ceban a subliniat că inițierea programului este un moment istoric, reiterând necesitatea unor acțiuni coordonate și investiții bine direcționate pentru ca transplantul cardiac să devină posibil. Oficialul a vorbit despre elaborarea programului național de transplant, formarea echipelor specializate, alinierea la standardele europene și despre extinderea cooperării cu centre de excelență din regiune.

Reprezentanții instituțiilor medicale din Moldova, România, Germania și Ucraina, precum și experți internaționali în transplantologie, prezenți la conferință, au discutat modele de organizare, soluții tehnologice și experiențe clinice relevante pentru crearea programului național.

Totodată, au fost semnate memorandumuri bilaterale de colaborare în domeniul sănătății, educației și cercetării medicale între USMF „Nicolae Testemițanu”, SCR „Timofei Moșneaga” și Institutul Inimii al Ministerului Sănătății al Ucrainei. Documentele prevăd colaborarea în cardiologie, chirurgie cardiacă, chirurgie vasculară și transplantologie, schimb de specialiști, proiecte comune de cercetare, acces la tehnologii medicale moderne și programe educaționale avansate.

Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces în Moldova. În 2024, peste 19 mii de oameni au murit din cauza acestor afecțiuni, ceea ce reprezintă peste 57% din totalul deceselor raportate. La nivel global, bolile cardiovasculare provoacă aproximativ 17,5 milioane de decese anual, iar estimările Organizației Mondiale a Sănătății indică o creștere a acestui număr până la 24 de milioane până în 2030.

The post Programul de transplant cardiac este o prioritate strategică pentru țară, ministrul sănătății appeared first on ipn.md.



Sursa: IPN

Related posts

Vladimir Bolea: Angajații ministerului nu sunt vizați în dosarele CNA

Fostul primar Nicanor Ciochină își va afla astăzi sentința

Lumea sferelor de influență: ce loc mai au statele mici precum Moldova. Op-Ed de Anatol Țăranu