Patforma „Justat” va indica în cifre și grafice cum funcționează instanțele de judecată


O platformă digitală care va arăta, în cifre și grafice, cum funcționează instanțele de judecată va fi disponibilă în sistemul judecătoresc. Cabinetul de miniștri a aprobat miercuri conceptul sistemului informațional „Justat”, un instrument menit să ofere date clare și ușor de analizat despre activitatea instanțelor din Moldova, transmite IPN

Potrivit proiectului, informațiile vor putea fi folosite inclusiv pentru îmbunătățirea managementului judiciar și pentru elaborarea politicilor publice. „Justat” va permite vizualizarea unor indicatori precum numărul dosarelor examinate, durata soluționării sau ratele de atacare a hotărârilor. Platforma va integra date statistice din întreg sistemul judecătoresc, astfel încât performanța instanțelor să poată fi urmărită în mod transparent și comparabil. Concepția dezvoltării sistemului prevede și aplicarea unor standarde comune privind integritatea datelor, interoperabilitatea și siguranța informațiilor.

Conform Ministerului Justiției, platforma va contribui la evaluarea obiectivă a activității instanțelor și la o mai bună repartizare a resurselor, la organizarea judecătorească și stabilirea necesarului de judecători și de personal auxiliar. Totodată, instrumentul va sprijini actualizarea hărții judiciare și va facilita elaborarea documentelor de politici în justiție.

„Justat” este conceput ca parte a infrastructurii digitale a sectorului, în concordanță cu Strategia pentru asigurarea independenței și integrității justiției și cu Strategia de transformare digitală 2023-2030. Platforma va fi interoperabilă cu alte sisteme informatice din domeniu, inclusiv Programul integrat de gestionare a dosarelor și serviciile guvernamentale MConnect și MLog.

The post Patforma „Justat” va indica în cifre și grafice cum funcționează instanțele de judecată appeared first on ipn.md.



Sursa: IPN

Related posts

Vladimir Bolea: Angajații ministerului nu sunt vizați în dosarele CNA

Fostul primar Nicanor Ciochină își va afla astăzi sentința

Lumea sferelor de influență: ce loc mai au statele mici precum Moldova. Op-Ed de Anatol Țăranu