Pădure tânără de stejar în satul Șaptebani: rată de prindere de 95% după regenerare


O plantație de stejar, regenerată după o tăiere rasă, a prins viață în satul Șaptebani din raionul Râșcani. Noua pădure are deja zece ani, iar rata de prindere este de 95%, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Mediului, o rată de prindere atât de ridicată demonstrează eficiența lucrărilor de regenerare și capacitatea ecosistemului de a se reface.

„Da, este neplăcut să vedem parcele de pădure tăiate la nivelul solului, însă fără aceste lucrări nu am fi avut asemenea păduri tinere și sănătoase”, a declarat ministrul Gheorghe Hajder, care a efectuat marți o vizită în raionul Râșcani.

Într-o altă localitate din același raion, în satul Hiliuți, au fost plantați puieți de salcâm și frasin, în cadrul Programului Național de Împădurire. Rata de prindere în această parcelă este de 82%, calificată de minister drept un rezultat bun pentru o plantație aflată în primul an de dezvoltare.

Moldova are cea mai mică rată de împădurire din Europa, puțin peste 11% din suprafață. Campania națională de împădurire, lansată la inițiativa președintei Maia Sandu în 2023, sub genericul „Generația Pădurii”, urmărește împădurirea și reabilitarea a 145 de mii de hectare de pădure pe parcursul a zece ani.

Până la sfârșitul anului 2025, se estimează că vor fi atinse 20 de mii de hectare de pădure plantată și reabilitată.

The post Pădure tânără de stejar în satul Șaptebani: rată de prindere de 95% după regenerare appeared first on ipn.md.



Sursa: IPN

Related posts

Agenda evenimentelor pentru duminică, 28 decembrie

Transportul public din Chișinău circulă conform programului. Traficul nu este restricționat

Mandat Interpol de reținere pe numele lui Vlad Filat