Interne Opoziția critică sporurile pentru personalul Centrului Național de Management al Crizelor Cotidianuldecembrie 13, 2025026 views Opoziția parlamentară critică sporurile și clasele salariale suplimentare pentru personalul Centrului Național de Management al Crizelor prevăzute în proiectul de modificarea a Legii cu privire la sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. În timpul examinării în plen a inițiativei, deputații din opoziție au declarat că instituția, creată în septembrie, nu este necesară și că aceasta ar consuma resurse importante din buget, transmite IPN. Deputatul fracțiunii parlamentare Alternativa, Ion Chicu, a declarat că instituția nu este necesară, precizând că statul dispune deja de structuri eficiente pentru gestionarea crizelor, precum Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. „În ultimii patru ani, numărul unităților din administrația publică centrală aproape s-a dublat. Nu este nevoie să angajăm încă 30 de birocrați, care vor fi plătiți mai bine decât președintele țării”, a subliniat deputatul. În replică, președintele Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a declarat că IGSU este o structură operativă strategică și nu poate prelua atribuțiile noului centru. „Centrul de management include gestionarea crizelor propriu-zise și pregătește instituțiile astfel încât acestea să știe din timp ce trebuie să facă pentru a preveni consecințele crizelor, nu doar să reacționeze atunci când acestea apar”, a precizat deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate. Parlamentarul a subliniat că noul centru trebuie să gestioneze și să prevină crizele cibernetice, energetice, sanitare, financiare, de migrație și infrastructură, în colaborare cu celelalte instituții responsabile. La rândul său, deputatul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, a criticat costurile asociate noului centru. „Chiar nu aveți ce face cu 20 de milioane de lei? Sunt bani uriași pentru societatea noastră”, a declarat Costiuc. Potrivit lui, dacă un astfel de centru nu a fost creat nici în timpul pandemiei, nici la începutul războiului, în prezent nu mai este necesar. Modificările la Legea salarizării adoptate în primă lectură includ și ajustarea plăților compensatorii pentru toți angajații bugetari cu salarii mai mici de 6 300 de lei, începând cu 1 ianuarie 2026. Compensațiile vor acoperi diferența dintre salariul lunar actual și salariul minim garantat, recalculată proporțional cu timpul efectiv lucrat. Proiectul urmează să fie votat de Parlament în lectura a doua. The post Opoziția critică sporurile pentru personalul Centrului Național de Management al Crizelor appeared first on ipn.md. Sursa: IPN