„New Start”, ultimul tratat nuclear dintre Rusia și SUA, a expirat. Zelenski avertizează: „Putin vrea să umilească Europa”

„Cel mai important este ca Rusia să nu primească recompense pentru războiul său de agresiune” și Kievul „să obțină garanții de securitate reale” – a continuat liderul ucrainean.

A doua zi de negocieri

Zelenski a vorbit și despre pierderile armatei sale pe front, afirmând că 55.000 de soldați ucraineni au fost uciși în patru ani de război, iar un număr considerabil de soldați sunt considerați dispăruți.

În timp ce atacurile aeriene rusești continuă neabătut în Ucraina, Kievul și Moscova au efectuat un nou schimb de prizonieri de război, convenit în cursul negocierilor de la Abu Dhabi Aproximativ câte 160 de fiecare parte.

Aceasta pare singurul rezultat concret după două zile de discuții la care au participat delegația rusă, cea ucraineană și emisarii președintelui Trump.

Volodimir Zelenski: Ceea ce prietenii noștri americani numesc un compromis, este de fapt un ultimatum din partea Rusiei.

Reporter: Rusia anunță că va continua ofensiva în Ucraina până când nu veți accepta condițiile lor. Ce îi răspundeți lui Vladimir Putin? Să porți negocieri cu astfel de declarații înseamnă șantaj?

Volodimir Zelenski: Bineînțeles că este șantaj. Rusia vrea că noi să ne retragem din întregul Donbas. Unii vor să negociem acum ca și când am avea de ales un fel de mâncare la restaurant, iată ce avem în meniu. Iar asta este complet nebunesc. Trebuie să facă concesii ambele părți.

Presa rusă citează o sursă franceză, care afirmă că președintele Emmanuel Macron intenționează să discute cu Vladimir Putin.

Avertismentul liderului ucrainean

Volodimir Zelenski: Interesul lui Putin este să umilească Europa. Este foarte important ca Emmanuel Macron să lucreze pentru a readuce pacea. Din păcate, Putin nu se teme de europeni. Putin se teme doar de Trump.

Liderul de la Kiev avertizează.

Volodimir Zelenski: Dacă Ucraina nu îl oprește pe Putin, el va invada Europa. Țările vecine Europei înțeleg că ele vor fi primele victime, dacă forțele ruse vor avansa. Nu vreau să sperii pe nimeni, dar raza de acțiune a rachetelor lor este nelimitată. Vor lovi peste tot.

Pe de altă parte, ultimul tratat pentru controlul armelor nucleare, rămas, între Rusia și Statele Unite, a expirat astăzi. Și, pentru prima dată în mai bine de o jumătate de secol este eliminată orice limitare asupra celor mai mari două arsenale atomice ale lumii. Sfârșitul tratatului denumit New Start – semnat, în 2010, de fostul președinte american Barack Obama și omologul său rus de atunci Dmitri Medvedev – ar putea crea cadrul pentru o cursă necontrolată a înarmărilor nucleare.

Dmitri Peskov, purtător de cuvând al Kremlinului: Evaluăm acest lucru negativ și ne exprimăm regretul în această privință. Inițiativa noastră de a menține limitele existente pentru încă un an, chiar și după expirarea acestui document, a rămas fără răspuns.

Source ProTV România

Related posts

Islanda va pregăti un referendum pentru reluarea negocierilor de aderare la UE, după o pauză de 13 ani

România riscă să piardă 231 de milioane de euro din PNRR. Ilie Bolojan se va întâlni joi cu Ursula von der Leyen

Laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Daron Acemoglu, vine la București, la Economist Romania Government Roundtable 2026