Kremlinul: Participarea europeană va fi necesară „într-un anumit stadiu” pentru arhitectura de securitate în Europa

Participarea europeană va fi necesară „într-un anumit stadiu” în timpul discuțiilor despre arhitectura de securitate pentru Europa, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Declarația vine în contextul în care continuă negocierile privind planul american pentru încheierea războiului din Ucraina , informează DPA, preluat de Agerpres.

Discuțiile cu privire la un sistem de securitate în Europa după încheierea războiului din Ucraina ar fi „practic imposibile fără participarea europenilor”, a spus Peskov, citat de agenția de presă rusă TASS.

Planul american în 28 de puncte: „O bază pentru discuții”

Cu privire la negocierile asupra planului american pentru încheierea războiului din Ucraina, reprezentantul președinției ruse a repetat poziția Moscovei conform căreia Rusia își urmărește atingerea obiectivelor prin mijloace diplomatice, a afirmat el. Dmitri Peskov a adăugat că planul american inițial în 28 puncte poate constitui o bază pentru discuții, dar Rusia a înțeles că acest plan a suferit modificări.

Potrivit unor media americane și britanice, citate de AFP, luni au avut loc reuniuni între americani și ruși privind Ucraina și ele ar urma să continue marți la Abu Dhabi. Însă Peskov nici nu a confirmat, nici nu a infirmat desfășurarea acestor reuniuni. „Nu am nimic să vă spun. Urmărim informațiile din media”, a declarat el pentru presa rusă de stat.

Consultări SUA-Ucraina la Geneva

Reprezentanții SUA și ai Ucrainei au revizuit duminică, la Geneva, planul în 28 de puncte elaborat recent de Washington pentru încheierea războiului din Ucraina. Americanii și ucrainenii au convenit să lucreze intens în continuare în următoarele zile, în coordonare cu partenerii lor europeni.

Luni, consilierul prezidențial rus pentru politică externă Iuri Ușakov a calificat drept „neconstructive” noile propuneri.

Source ProTV România

Related posts

Rachetele „Flamingo”, fabricate în Ucraina, au făcut prăpăd în Rusia. Ce au distrus la 1.400 de km distanță

„Stai s-o sun pe mama, să nu se sperie”. Noul atac rusesc lângă granița România, filmat de oamenii din Deltă. Ce au surprins

Ilie Bolojan se întâlnește la Bruxelles cu Ursula von der Leyen. Banii din PNRR pentru reforma pensiilor speciale, pe agendă