Grădiniță din Nisporeni și școală din Bălți, premiate pentru excelență în educația incluzivă


Grădinița „Povestea” din orașul Nisporeni și Gimnaziul nr. 14 din municipiul Bălți au primit în acest an Trofeul „Alexandra Grajdian”, oferit pentru „curaj și inovație în promovarea educației incluzive”. Alte cinci instituții educaționale din țară au fost distinse cu diplome și mențiuni. Premiile au fost acordate de Alianța ONG-urilor Active în Domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei, transmite IPN.

„Educația incluzivă este esențială pentru respectarea deplină a drepturilor fiecărui copil și pentru construirea unei societăți în care diversitatea nu este doar acceptată, ci și valorificată”, a declarat președinta consiliului Alianței, Daniela Mămăligă, la cea de-a cincea ediție a Galei Educației Incluzive.

Instituțiile distinse au construit un mediu școlar în care „fiecare elev este văzut, auzit și sprijinit, transformând modelele lor de succes în veritabile surse de inspirație la nivel național”, a subliniat Daniela Mămăligă.

Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a remarcat că sistemul educațional al Republicii Moldova este mai incluziv decât era acum zece ani. Această transformare a necesitat multă deschidere din partea profesorilor și directorilor, un efort considerabil din partea părinților și implicarea tuturor actorilor din sistem.

„Prin eforturi comune, în pofida provocărilor economice, am reușit să construim un sistem care își propune să asigure incluziunea fiecărui copil”, a afirmat oficialul.

Trofeul „Alexandra Grajdian” reprezintă o inițiativă a organizațiilor membre ale Alianței ONG-urilor Active în Domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei, fiind acordat din 2017, în memoria Alexandrei Grajdian, o promotoare a educației incluzive.

Anual, la concurs participă, în medie, peste 40 de instituții din întreaga țară.

The post Grădiniță din Nisporeni și școală din Bălți, premiate pentru excelență în educația incluzivă appeared first on ipn.md.



Sursa: IPN

Related posts

Vladimir Bolea: Angajații ministerului nu sunt vizați în dosarele CNA

Fostul primar Nicanor Ciochină își va afla astăzi sentința

Lumea sferelor de influență: ce loc mai au statele mici precum Moldova. Op-Ed de Anatol Țăranu